cumetrire definitie

CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. verbcumetri

!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă verbcumetri

CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. verbcumetri

CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. reciproc. (Popular) A se face cumătru (unul cu altul), a se înrudi prin cumetrie. Îl rugă să se cumetrească, și ciobanul primi. ISPIRESCU, L. 208. – Variantă: încumetrí (la TDRG) vb. IV. verbcumetri

cumătrésc (nord) și cumetrésc v. tr. (d. cumătru). Fac cumătru. V. refl. Mă fac cumătru. Îs cumătru: mă cumetream cu el. V. înrudesc. verbcumătresc