cumetri definitie

cumătru m. 1. cel ce s’a înrudit cu altul boțezându-i copilul; 2. tovarăș (în bine sau râu); 3. fig. aplicat la animale (în fabule): cumătrul lup [Slav. KŬMOTRŬ]. substantiv masculincumătru

cumắtru (métri), s. m. – 1. Nașul în raport cu părinții copilului botezat. – 2. Termen de adresare la țară între oamenii de aceeași vîrstă. Sl. kŭmotrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 326; Cihac, II, 86; Skok, R. Études slaves, X, 186; Graur, BL, V, 94; Berneker 662; Vasmer 578). Cuvîntul este general în sl., dar în forme destul de diferite de rom. (bg., sb., cr., pol., rus. kum, sb. kumak); astfel încît mai mulți filologi (Philippide, II, 637; Pușcariu, Dacor., III, 395; Rosetti, BL, VIII, 160; DAR) consideră der. din rom.imposibilă pe baza sl., și se gîndesc la un m. analogic de la cumătră care, la rîndul lui, ar proveni direct din lat. commater; însă această der. nu a fost suficient lămurită. Lipsește un studiu complet. – Der. cumătră, s. f. (nașă în raport cu părinți copilului botezat; termen de adresare la țară între femei de aceeași vîrstă); cumetrie, s. f. (înrudire spirituală; intimitate, încredere; bîrfeală; ospăț care se oferă de obicei după botez); încumetri, vb. (a contracta înrudire spirituală). substantiv masculincumătru

CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra. substantiv masculincumătru

cumắtru, -ă s., pl. ătri, ătre și etri, etre (vsl. kŭmotrŭ, kŭmotra [și kupetra] și kumŭ, kuma, d. lat. cómpater, pop. compáter, d. con-, împreună, și pater, tată; it. compare, fr. compère; alb. kúmptăr, ngr. kumpáros, kumpára. Cp. cu cuscru). Acela saŭ aceĭa care s´a înrudit cu altu ținîndu-ĭ copilu în brațe la botez. Fam. Tovarăș, prietin [!], vorbind de oamenĭ saŭ, în fabulă, de animale: cumătru lup, cumătra vulpe. Talmeș-balmeș de la cumătra, mîncare proastă, amestecătură, tăvăragă. substantiv masculincumătru

cumắtru (-mă-tru) s. m., art. cumắtrul, voc. cumétre; pl. cumétri, art. cumétrii substantiv masculincumătru

CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra. substantiv masculincumătru

CUMẮTRU, cumetri, s. m. (Popular) 1. Nașul, în raport cu părinții copilului botezat. Cum dorm acum neputincioase Supt vreascurile stinse-a vetrii, Poveștile-nșirate sora De-atîtea cuscre și cumetri. GOGA, P. 20. Iarna, cînd e lungă noaptea, s-adun finii și cumetrii Și-apoi povestesc de-a dragul, ștînd pe lavițele vetrii. COȘBUC, P. II 135. Atît de mulți copii îi dăruise dumnezeu, cît amu nu voia nime să se prindă cumătru și să-i boteze. SBIERA, P. 187. 2. Titlu dat de țărani bărbaților, de aceeași vîrstă, în semn de familiaritate sau de prietenie. Cumătru Ion unde-i? ALECSANDRI, T. 1534. ♦ (Glumeț) Nume dat lupului. Cumătrul lup se și arată în prag. CREANGĂ, P. 27. – Forme gramaticale: voc. cumetre și (regional) cumătre (C. PETRESCU, R. DR. 244, CREANGĂ, P. 30). substantiv masculincumătru