culpă definitie

CÚLPĂ, culpe, s. f. (Jur.) Greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege. ♦ Greșeală, vină, vinovăție. – Din lat. culpa. substantiv feminin culpă

CÚLPĂ s.f. Greșeală constând în neîndeplinirea unei obligații, în săvârșirea unui fapt pedepsit de lege; vină. [< lat. culpa, cf. fr. coulpe]. substantiv feminin culpă

cúlpă (cúlpe), s. f. – Vină. Lat. culpa (sec. XIX). – Der. culpabil, adj. (vinovat), din lat. culpabilis (sec. XIX); culpabilitate, s. f. (vinovăție); culpeș, s. m. (vinovat), der. internă destul de riscantă, care pare a i se datora lui Odobescu, a fost folosită numai de unii scriitori din sec. XIX; inculpa, vb., din fr.; disculpa, vb., din fr. disculper, mai puțin folosit. substantiv feminin culpă

*cúlpă f., pl. e (lat. culpa). Vină, greșeală. substantiv feminin culpă

cúlpă s. f., g.-d. art. cúlpei; pl. cúlpe substantiv feminin culpă

CÚLPĂ s. f. greșeală constând în neîndeplinirea unei obligații, în săvârșirea unei fapte pedepsite de lege; vină, vinovăție. (< lat. culpa, fr. coulpe) substantiv feminin culpă

culpă f. vină, greșală. substantiv feminin culpă

CÚLPĂ, culpe, s. f. (Jur.) Greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege. ♦ Greșeală, vină, vinovăție. – Din lat. culpa. substantiv feminin culpă

CÚLPĂ, culpe, s. f. (Jur.) Călcare a unei prescripții legale; delict. Greșeală, vină, vinovăție. Evantia, sub culpa-i închipuită, simțea o dorință de sacrificiu. BART, 162. În tonul ei era parcă conștiința unei culpe. IBRĂILEANU, A. 196. substantiv feminin culpă

MEA CULPA loc.s. Recunoaștere a greșelii. ◊ A face mea culpa = a-și mărturisi greșeala. [< lat. mea culpa – greșeala mea]. substantiv feminin meaculpa

méa cúlpa (lat.) loc. s. f. substantiv feminin meaculpa