reduceri si promotii 2018
Definitie culme - ce inseamna culme - Dex Online

culme definitie

CULM1 s.n. Tulpină alcătuită din articule, goală sau plină cu țesut spongios; pai. [< lat. culmus]. adjectiv culm

CULM1 s. n. tulpină din articule, goală sau plină, cu țesut spongios; pai. (< lat. culmus) adjectiv culm

CULM2, -Ă adj., s. n. (din) primul etaj al carboniferului de facies continental. (< engl. culm, germ. Kulm) adjectiv culm

culm1 adj. m., pl. culmi; f. cúlmă, pl. cúlme adjectiv culm

CULM2 s.n. (Geol.) Primul etaj al carboniferului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [< engl. culm, cf. germ. Kulm]. adjectiv culm

culm2 s. n. adjectiv culm

CULM, -Ă, culmi, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă și de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm. adjectiv culm

Ilie (Culmea sfântului) f. pisc de munte în jud. Prahova, desparte apa Doftanei de a Teleajenului. substantiv feminin ilie

CÚLME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiș. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ♦ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prăjină lungă în casele țărănești, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen. substantiv feminin culme

cúlme f. (lat. culmen; it. colmo, vfr. colme, sp. cumbre, pg. cume). Partea de sus, coama: culmea îndrăzneliĭ. Asta e culmea culmilor, e ne maĭ [!] pomenit, colosal. La culme, în cel maĭ mare grad: obraznic la culme. Prăjină așezată orizontal de care se atîrnă haĭne, velințe ș. a. în casele țăranilor: rochița de pe culme. (Teod. P. P. 305). V. sleme. substantiv feminin culme

cúlme s. f., g.-d. art. cúlmii; pl. culmi substantiv feminin culme

CÚLME, culmi, s. f. 1. Partea de sus, înălțimea ascuțită și prelungită orizontal a unui munte sau a unui deal; creștet. V. creastă, coamă, spinare. Din culmea pleșuvă cu creștetul alb Privirea mea zboară departe. GOGA. P. 52. În locul grhdui de pe cîmp, vede acum o gireadă mare și două mai mici, așezate pe culmea dealului. CREANGĂ, P. 158. Este și măreție și sublim în culmile care se înalță încununate de brazi întunecași. RUSSO, O. 100. ◊ F i g. Vedea culmile strălucite ale unui oraș. EMINESCU, N. 70. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. Mulțimea s-adunase ca-n zi de sărbătoare, Era o zi senină era mărețul soare Ajuns în culmea sa. BOLLIAC, O. 201. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. Partidul arată maselor că drumul spre culmile luminoase ale socialismului nu este un drum ușor, că el este legat de greutăți inerente perioadei de trecere de la capitalism la socialism, căci în această perioadă lupta de clasă se ascute și mai mult. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2547. Țăranii erau în culmea fericirii. Aplaudau din răsputeri. SAHIA, N. 66. ◊ Loc. a d v. La culme = cît se poate de mult, la maximum. Cînd auzeam noi pe moș Luca pomenind cu drag de casă, și cînd mai vedeam cum rămîn satele și locurile frumoase în urmă, și tot altele necunoscute se înfățoșează înainte-ne, supărarea noastră creștea la culme. CREANGĂ, A. 124. Răbdarea vînătorului era ajunsă la culme, ODOBEXCU, S. III 47. ◊ Expr. Culmea cul­milor! sau asta-i culmea! = (asta) întrece orice margini, orice închipuire, e nemaipomenit. 3. (Popular) Prăjină lungă, atîrnată în casele țărănești de grinzi sau așezată în preajma cuptorului, pe care se așază haine, obiecte casnice etc. De-a lungul prispelor atîrnă pe culmi velințe vărgate, cămăși înflorite, scurteici și zăvelci cusute cu fluturi. VLAHUȚĂ, O. A. II 132. Căută...pe sub pat, pe culme, și-i dete niște țoale de pus pe dînsa. ISPIRESCU, L. 396. Deasupra patului o culme, pe care stau aruncate cîteva haine ponosite. CONTEMPORANUL, VII 490. substantiv feminin culme

cúlme (cúlmi), s. f.1. Vîrf, creastă. – 2. Coamă, linie de intersecție a două versante de acoperiș. – 3. Prăjină orizontală în casele țărănești, de care se atîrnă haine. – 4. Culme, apogeu. – 5. Desăvîrșire, perfecțiune. – 6. Cruce de ramă, la stupi. – 7. Pînză țesută în casă pentru împodobirea interiorului. – Mr. culme, megl. culmi. Lat. culmen (Diez, I, 133; Pușcariu 437; Candrea-Dens., 431; REW 2376; DAR); probabil prin intermediul unei forme *culmis; cf. alb. kuljm (Meyer 213; Philippide, II, 639), it. (sp.) colmo, fr. comble, sp. cumbre, port. (gal.) cume.Der. culmiș, s. n. (culme); culminăriță, s. f. (pînză de casă pentru mobile), care pare să reprezinte un *culminaria (Candrea-Dens., 432; DAR). – Der. neol. culmina, vb., din fr.; culminant, adj.; culminație, s. f. substantiv feminin culme

culme f. 1. partea cea mai de sus: coama casei, pisc de deal, etc.; 2. fig. gradul cel mai înalt: culmea îndrăznelii; 3. prăjină legată de grinzile podinei (la casele țărănești) pe care se țin hainele. [Lat. CULMEN]. substantiv feminin culme

CÚLME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal și ușor înclinată, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiș. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ◊ Expr. Culmea culmilor ! sau asta-i culmea ! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prăjină lungă în casele țărănești, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen. substantiv feminin culme

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului culme

culme   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular culme culmea
plural culmi culmile
genitiv-dativ singular culmi culmii
plural culmi culmilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z