cules definitie

culég, -lés, a -lége v. tr. (lat. cólligo, -ígere, d. légere, a culege, a citi; it. cógliere, pv. colhir, fr. cueillir, sp. coger, pg. colher. V. aleg 3, colecțiune). Ĭaŭ de icĭ, de colo și pun la un loc, adun, strîng: a culege fructe, florĭ, scoĭcĭ. A culege via, a-ĭ lua struguriĭ. A ales pîn´a cules, a tot făcut mofturĭ alegînd pîn´a cules ceva prost. Zețuĭesc. verb tranzitivculeg

culege v. 1. a strânge fructe, flori, legume; 2. a strânge bucatele câmpului; 3. a aduna, a strânge în genere: alege până culege. [Lat. COLLIGERE]. verb tranzitivculege

culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés verb tranzitivculege

CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culeséi, part. cules] – Lat. colligere. verb tranzitivculege

culége (culég, culés), vb. – 1. A strînge (se spune mai ales despre acțiunea de a strînge rupînd, de ex. fructe sau flori). – 2. A aduna, a recolta. – 3. A strînge în snopi. – 4. A colecționa, a aduna. – 5. A strînge tot, a nu lăsa nimic. – 6. (În Trans.) A deduce, a ajunge la o concluzie. – 7. A zețui. – Mr. culeg, megl. culegu. Lat. collĭgĕre (Diez, I, 132; Pușcariu 436; Candrea-Dens., 430; REW 2048; DAR); cf. it. cogliere, prov. colhir, fr. cueillir, cat. cullir, sp. coger, port. colher. Cf. și alege. – Der. cules, s. n. (strînsul recoltei); culegător, s. m. (bărbat care adună recolta; zețar); culegătoreasă, s. f. (femeie care adună recolta); culegar (var. culegău), s. n. (instrument de metal în care zețarul aranjează literele). Din același cuvînt lat. provin, prin der. neologică din fr., colectă, s. f. și ceilalți der., cf. aici. verb tranzitivculege

CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culeséi, part. culés] – Lat. colligere. verb tranzitivculege

CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduna, a strînge (cereale, fructe, flori etc., tăindu-le sau rupîndu-le). V. recolta. Din treacăt, ici și colo, să culegi Sînziene cu tulpinele întregi. TOPÎRCEANU, B. 44. Culese în poale o mulțime de lăcrămioare. EMINESCU, N. 28. Să iasă tot satul pentru ca să-mi culeagă pînea de pe cîmp. ALECSANDRI, T. I 249. Să crească pelin și iarbă, Puiculeana să culeagă. HODOȘ, P. P. 50. ◊ Fig. Cine seamănă vînt culege furtună. ◊ Absol. Rînduirăm pravilă și lege Că numai cine seamănă culege. DESLIU, G. 31. ◊ (Poetic) Grădina ta atît de mult mi-e dragă, Sînt flori acolo, visurile mele, Și sufletului dat e să culeagă. GOGA, C. P. 127. ♦ F i g. A dobîndi. Atacînd chestia cu multă ardoare, culege aplauze. CARAGIALE, S. U. 53. Din cărți culegi multă înțelepciune. CREANGĂ, A. 22. 2. A strînge, a ridica ceva de pe jos. În urmă servi­toarea fără glas, cu pași de pîslă, închidea și mergea să culeagă hainele împrăștiate. C. PETRESCU, A. 355. Culege bolovani ca să te ucidă. SBIERA, P. 241. Își culegea boar­fele de pe jos. CREANGĂ, P. 148. Mireasa se pleca... Și inelul culegea. ALECSANDRI, P. P. 177. 3. A aduna laolaltă, din diferite locuri; a colecționa. Anticarul... Culege vechea-aramă ce nu mai are curs. ALEXANDRESCU, P. 149. ◊ A b s o l. (În expr.) Alege pînă culege = alege mult, pînă ce i-o iau alții înainte, rămînîndu-i partea cea mai proastă. Eu gîndesc că tot om alege, om alege, pîn-om culege. CREANGĂ, P. 166. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar, formînd rîndurile textului care urmează să fie imprimat; a zețui. Cronica mea este deja culeasă, la ti­pografie. CARAGIALE, S. U. 77. – Forme gramaticale: perf. s. culesei, part. cules. verb tranzitivculege