cuibare definitie

credit rapid online ifn

CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. substantiv feminincuiba

CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar. substantiv neutrucuibar

credit rapid online ifn

cuĭbár n., pl. e (d. cuĭb). Locu unde oŭă păsările domestice. Ou care e lăsat mereŭ în cuĭbar ca să atragă păsările la oŭat. Fig. Cuĭb, culcuș de jivine: cuĭbar de șoaricĭ, de șerpĭ. Cuĭb de boabe, de grăunțe. Focar de infecțiune. substantiv neutrucuĭbar

cuibár s. n., pl. cuibáre substantiv neutrucuibar

cuibar n. cuib de pasăre plin cu ouă sau cu pui. substantiv neutrucuibar

CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar. substantiv neutrucuibar

CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fîn sau în pămînt, unde păsările de curte (mai ales găinile) își depun ouăle; cuib. Caută în cuibare vreo două ouă. SADOVEANU, B. 21. (Cu pronunțarea regională cuibări.) Găina... se pune pe cuibări. CREANGĂ, P. 70. ♦ Ou care se lasă în cuib pentru ca păsările ouătoare să-și regăsească locul. A luat toate ouăle, cu cuibar cu tot. ♦ Cuib. Altădată, drumul acesta... al păsărilor, pribegind peste mări și pustietăți să-și găsească cuibarele din vara trecută, îi părea un episod oarecare, simplu și neînsemnat. C. PETRESCU, R. DR. 47. ◊ (Poetic) Vîlvoarea răsăritului creștea; din taina acelor adînci locuri necunoscute se pregătea să nască cuibarul de foc al soarelui, pe un cer: cu apa albastrului ștearsă pregătit parcă pentru arșița unei zile de cuptor. SADOVEANU, O. I 506. Izvoare... sar. în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, în cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85. ♦ Fig. Culcuș. De ce rîzi, mă? l-a întrebat maică-sa, care își făcuse cuibar de paie lîngă el în căruță. SADOVEANU, M. C. 6. 2. F i g. Sălaș, locuință. Se bucură mai ales copiii, că­rora începuse a li se urî în cuibarul lor. SLAVICI, N. I 333. substantiv neutrucuibar

CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. verbcuiba

CUIBÁ, cuibez, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. verbcuiba

cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză verbcuiba

CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. verbcuiba

CUIBÁ, cuibez, vb. I. Intranz. A avea cuibul, a-și așeza cuibul (într-un loc). Un stirc dintre cei care cuibează în arbori prinsese un șarpe în plisc și-l aducea la pui. SADOVEANU, D. P. 141. La poalele lor [a movilelor] cuibează vulturii cei falnici. ODOBESCU, S. III 16. verbcuiba

*cuĭbéz v. intr. (d. cuĭb, după fr. nicher). Locuiesc, am cuĭbu: vulturiĭ cuĭbează în stîncĭ. verbcuĭbez

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicuibare

cuibare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuibare cuibarea
plural cuibări cuibările
genitiv-dativ singular cuibări cuibării
plural cuibări cuibărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z