reduceri si promotii 2018
Definitie cuget - ce inseamna cuget - Dex Online
Alege sensul dorit: cuget - substantiv neutru cuget - verb

cuget definitie

CÚGET, cugete, s. n. 1. Capacitate de a gândi; gândire. 2. Gând, idee, părere. ♦ Imaginație, fantezie. 3. Minte, intelect. 4. (Înv.) Intenție, plan, proiect. 5. Conștiință. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrări de cuget = a fi chinuit de remușcări, a-l chinui (pe cineva) remușcarea, regretul. – Din cugeta (derivat regresiv). substantiv neutru cuget

1) cúget n., pl. e (d. cuget 2). Rar azĭ. Gînd, minte: citesc în cugetu tăŭ. Gînd, plan, scop: hoțu are cuget răŭ. Conștiință: a avea cugetu curat. Mustrare de cuget, adîncă căință. substantiv neutru cuget

cúget s. n., pl. cúgete substantiv neutru cuget

cuget n. rezultatul cugetării: 1. părere: plan, scop: cu un cuget viclean; 2. minte, spirit: citesc în cugetul tău; 3. conștiință: mustrare de cuget. [Abstras din cugetà]. substantiv neutru cuget

CÚGET, cugete, s. n. 1. Capacitatea de a gîndi; gîndire. De-aceea-n al tău cuget orice bun romîn se-ncrede. DAVILA, V. V. 60. 2. Gînd. I-a ascuns Sub aceste vorbe foarte naturale Cugetele triste care l-au cuprins. BOLINTINEANU, O. 50. Dacă vreun cuget de gelozie mă necăjește... NEGRUZZI S. I 75. ◊ E x p r. (Învechit) A-i bate (cuiva) cugetul = a-i veni (cuiva) o.idee; a-i bate pe cineva gîndurile să... Zău, cugetul îmi bate Din străin să-mi fac un frate. ALEC­SANDRI, P. P. 308. ♦ Închipuire, imaginație, fantezie. Vreau prin cuget universul să-l străbat în înălțime. MACEDONSKI, O. T 272. 3. Minte, intelect. Gînduri fără de noroc și fără veselie umpleau cugetul meu. GALACTION, O. I 346. 4. Intenție, plan, proiect. Teama lui era să nu se deștepte voinicul și să-i ghicească cugetele lui cele viclene. ISPIRESCU, L. 128. Mihai... simțise cugetele viclene ale emirului. BĂLCESCU, O. II 45. Iată ce înțelesuri și ce cugete rele Vrăjmașii fără lege dau scrierilor mele. ALEXAN­DRESCU, P. A. 84. 5. Sentiment al responsabilității morale; conștiință. Îți... încredințez fata, cu cuget împăcat. SBIERA, P. 190. Ne-a exploatat pe amîndoi fără nici un pic de cuget. ALECSANDRI, T. 815. Nu ai cuget, ești un rău. DONICI, F. II 40. Cuget curat = sentiment de îndeplinire a răspunderilor și obligațiilor. Cît mi-a fi cugetul curat, nu-mi pasă de cele ce-ar zice moșul meu și alții. ALEC­SANDRI, T. I 65. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul = a-l chinui (pe cineva) remușcarea, regretul, părerile de rău. Soldații îl priveau lung și unul rosti; Pe domnul colonel îl mustră cugetul. CAMILAR, N. I 291. Acum i s-au deșteptat și mai tare cugetul și o mustra cumplit. SBIERA, P. 111. Mă mustră cugetul de atîtea dovezi minci­noase ce-mi ceri să dau pe toată ziua. ODOBESCU, S. III 45. substantiv neutru cuget

CÚGET, cugete, s. n. 1. Capacitate de a gândi; gândire. 2. Gând, idee, părere. ♦ Imaginație, fantezie. 3. Minte, intelect. 4. (Înv.) Intenție, plan, proiect. 5. Conștiință. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrări de cuget = a fi chinuit de remușcări, a-l chinui (pe cineva) remușcarea, regretul. – Din cugeta (derivat regresiv). substantiv neutru cuget

2) cúget, a v. tr. (lat. cógito, côgitare, d. agitare, a agita în gînd; vit. coitare, vfr. cuidier, pv. sp. pg. cuidar. V. agit, actor, acțiune, coagulez, reactiv). Sec. 17 ș. a. Proĭectez, plănuĭesc: a cugeta vicleniĭ. Azĭ (maĭ rar de cît gîndesc). V. intr. Mă gîndesc, îmĭ formez în minte ideĭa unuĭ lucru: a cugeta la nemurirea sufletuluĭ. Îmĭ aduc aminte: cuget la țara mea. – În Trans. și refl. verb cuget

cugetá v. 1. a forma în spirit idei, imagini despre un lucru; 2. a chibzui, a-și da seama: cugetă bine; 3. a avea o părere oarecare: el cugetă ca și mine; 4. a avea o intențiune, a-și forma un plan: cuget să plec. [Lat. COGITARE]. verb cugeta

cugetá (cugetát, cugetát), vb. – A se gîndi, a reflecta, a medita. Lat. cōgĭtāre (Pușcariu 431; Candrea-Dens., 425; REW 2027; DAR); cf. alb. kuitoń (Meyer 210; Philippide, I, 637), v. it. coitare, v. fr. cuidier, sp., port. cuidar.Der. cuget, s. n. (gîndire, judecată, reflecție; rațiune, spirit; imaginație; judecată; părere; intenție; conștiință), care de asemenea ar putea fi un der. romanic, cf. lec. kúšetu, v. esp. cuita, gal. coita; cugetător, s. m. (gînditor; filozof); cugetăcios (var. cugetăreț), adj. (înv., rezonabil, judicios); cugetare, s. f. (reflecție; meditație; aforism, maximă); necugetat, adj. (nerespectuos); precugeta, vb. (a premedita), format artificial pe baza fr. préméditer. verb cugeta

cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă verb cugeta

CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. verb cugeta

CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. verb cugeta

CUGETÁ, cúget, vb. I. I n t r a n z. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «la » sau, învechit, «asupra ») A avea gîndurile concentrate asupra unui subiect; a urmări o idee, a medita; a se gîndi. Era un om care citea și care cugeta în singurătatea lui. SADOVEANU, O. VIII 7. A stat așa singur, cu ochii înghețați, cugetînd la o răzbunare cruntă, însă încă nedeslușită. SADOVEANU, M. C. 44. Dan cugeta de mult la un roman tras din viața de la țară. VLAHUȚĂ, O. A. 285. Ercule... prinse a cugeta asupra vorbelor celor două muieri. ISPIRESCU, U. 27. ◊ Refl. (Rar) A sta pe gînduri, a chibzui, a cumpăni; a se gîndi. E un moment mare, să mă cuget mai întăi-gîndi el. EMINESCU, N. 58. ♦ (Urmat de o completivă directă) A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. Cugetă că de mă vei părăsi, voi muri negreșit. NEGRUZZI, S.I 19. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A-și închipui ceva sau pe cineva. Ș-acum, cînd închid ochii și-l cuget, pare că mă uit la dînsul. VLAHUȚĂ, O. A. 145. verb cugeta

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cuget

cuget   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuget cugetul
plural cugete cugetele
genitiv-dativ singular cuget cugetului
plural cugete cugetelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z