cufund definitie

cufúnd (est) și scufúnd (vest), a -á (d. fund, ca a-fund. V. con-fund). Bag în apă saŭ supt [!] apă: a cufunda o corabie bombardînd-o. V. refl. Mă afund, mă daŭ la fund: omu, rața, corabia se cufundă. Mă las în jos: pămîntu se cufundă. Fig. Mă cufund în somn, dorm adînc. – Și acufund. verb tranzitivcufund

cufundà v. 1. a băga afund în apă spre a scoate apoi; 2. a târî la fund, a înghiți: apa cufundă munții; 3. a se da la fund: se cufundă în mare; 4. fig. a peri, a dispare: umbra ’n păduri se cufundă AL.; 5. a se îneca: corabia s’a cufundat; 6. fig. a se adânci, a se absorbi: iar te-ai cufundat în stele ? EM. [Lat. CONFUNDERE]. verb tranzitivcufundà

CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la obiecte sau la ființe) A face să intre (cu totul) într-un lichid, a afunda, a adînci; a scufunda. Șlepul era cufundat pe sfert în apă. DUMITRIU, N. 135. Se urcă pe o buturugă zbîrlită de salcie înecată și cufundă căldarea în apa galbenă și rece. DUMITRIU, N. 277. ◊ F i g. Pădurile, cufundate în liniștea de iarnă bogată, țineau pe vîrfurile arămii pete mari de ceață fumurie. SADOVEANU, O. III 113. Noaptea, cînd toată natura era afundată în tăcere, Zamfira începea a cînta. ALECSANDRI, C. 83. ◊ Refl. Mă cufundam [în apă] de trei ori în rînd. CREANGĂ, A. 65. Azvîrle-o, maică, [inima] pe apă. De-a sta și s-a cufunda, Maică, nu mai aștepta! ȘEZ. I 46. ♦ A înfige într-o materie moale. N-a auzit alt răspuns decît foșnetul opincilor cufundate în zăpadă. GALAN, Z. R. 211. ♦ A scufunda în adînc (pentru a îneca). Unii zicea să-l omoare Cu laț de spînzurătoare, Alții – să-l cufunde-n apă, Alții – să-l înfigă-n țeapă. ALECSANDRI, P. P. 136. 2. Refl. A intra în adînc, a se adînci, a dispărea. Fierul strălucitor se cufundă în pămînt și începu să-l taie statornic. DUMITRIU, V. L. 6. Curțile zînelor se cufunda­seră în pămînt cu zîne cu tot. RETEGANUL, P. II 17. Co­toșmanul făcu un culcuș stăpînului său... numai din fulgi... de se cufunda în puf cînd se culca. ISPIRESCU, L. 287. Mi-ar fi părut mai bine-n pămînt să mă cufund. EMINESCU, O. I 91. ♦ A prezenta o adîncitură. Șoseaua se cufunda puțin. DUMITRIU, N. 57. ♦ (Despre ochi) A fi (sau a părea) înfundat în orbite. Ochii cufundați în capu-i, frun­tea tristă și-ncrețită. EMINESCU, O. I 50. ♦ (Poetic) A se pierde. Trăsura se cufunda în ceasurile tîrzii ale nopții. DUMITRIU, N. 53. Deodată calea coti pe o costișă, printr-un făgițel tînăr, în care razele se cufundau pline de taină. SADOVEANU, O. I 228. Privirile i se cufundară în negurile cenușii, pe păduri. SADOVEANU, O. III 104. ♦ F i g. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont, a apune. Soarele se cufundase după cîmpiile depărtate și în văzduhul înalt mai plutea ca o pulbere de aur. SADOVEANU, D. P. 127. [Soarele] se lăsa tot spre apus, Și-n mare se cufunda. ALECSANDRI, P. P. 28. ♦ (Despre pămînt) A se prăbuși, a crăpa. Cum nu se cufundă pămintu sub el! ȘEZ. III 100. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit (de o activitate, de somn etc.), a se adînci, a se pierde. M-am cufundat în lectură. ▭ Se cufundase în gîndurile lui amare și părea că nu mai vede și nu mai aude nimic. V. ROM. noiembrie 1953, 118. La beut ei se-ntrecea... Și-n somn greu se cufunda. ALECSANDRI, P. P. 131. ◊ (Poetic) Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalțe, Sufletul vieții mele. EMINESCU, O. I 54. 4. T r a n z. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Faptele] au să mă cufunde ori au să mă izbăvească. SADO­VEANU, D. P. 19. Gheorghe Bibescu... a publicat... o broșură... al cărei scop era d-a cufunda pe Ghica. GHICA, S. 691. – Variantă: acufundá (RUSSO, S. 16) vb. I. verb tranzitivcufunda

CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. verb tranzitivcufunda

cufundá (-d, -át), vb. – 1. A afunda, a face să intre în apă, a arunca în apă. – 2. A strica, a nărui, a duce de rîpă. – 3. A împlînta, a înfige, a îngropa. – 4. A se lăsa absorbit de ceva. – Var. (Mold.) acufunda, scufunda. Lat. *confundāre (Pușcariu 429; Candrea-Dens., 682; REW 2140; DAR); cf. calabr. skuffundare. Este dublet al lui confunda, vb., din fr. confondre. – Der. (s)cufundător, adj. (care se scufundă; s. m., scafandru); cufundos, adj. (Trans., adînc); cufundătură, s. f. (scufundare; adîncitură a solului, groapă); cufundiș, s. n. (groapă sub apă); cufunzime, s. f. (adîncime); cufundaci, s. m. (pasăre ce se scufundă, Colymbus glacialis); cufundar, s. m. (nume de păsări, Colymbus glacialis, Podiceps cristatus). – Der. neol. confuz, adj., pe baza fr. f. confuse, ca amorez ‹ amoureuse; confuzi(un)e, s. f., din fr. verb tranzitivcufunda

cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă verb tranzitivcufunda

CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. verb tranzitivcufunda