CUCÓȘ s. m. și n. v. cocoș. substantiv masculincucoș
cocóș (vest) și cucóș (est) m. (vsl. kokošĭ, găină, kokotĭ, cocoș: sîrb. kokoš, găină, kokot, cocoș; bg. rut. kokóška, găină, rus. kókošĭ, găină; alb. kokóš; ngr. kokkósi, găină, kókkotas, cocoș; ung. kakas, cocoș). Masculu găiniĭ. Hurlup. Cocoș de munte, un fel de gotcan (tétrao tetrix). S. n., pl. cocoașe și cocoșurĭ. La unele puștĭ și revolvere, pĭesa care izbește capsa și care seamănă a cocoș. substantiv masculincocoș
cucóș, V. cocoș. substantiv masculincucoș
COCÓȘ, (I, III, IV) cocoși, s. m., (II) cocoașe, s. n. I. S. m. Masculul găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). ◊ Expr. Cântă cocoșul (într-o casă), se spune pentru a arăta că într-o familie dată bărbatul are cuvântul hotărâtor. Basm (sau poveste) cu cocoșul roșu = povestire, întâmplare fără sfârșit sau neadevărată. ♦ (Pop.) Nume dat masculilor unor păsări. ◊ Compuse: cocoș-de-munte sau cocoș-sălbatic = pasăre sălbatică de mărimea unui curcan, cu pene negre, pe piept verzi-albăstrui, cu ciocul puternic și puțin înconvoiat (Tetrao urogallus); cocoș-de-mesteacăn = pasăre sălbatică având coada în formă de liră, cu penajul masculului negru cu luciu metalic, iar al femelei brun-ruginiu cu pete transversale (Lyrurus tetrix). II. S. n. 1. Ciocănel percutor la armele de vânătoare. 2. Pârghie de comandă a supapei la ciocanele acționate cu aer comprimat sau cu aburi. III. S. m. 1. (Pop.) Partea centrală a miezului pepenelui verde, mai dulce și lipsită de sâmburi. 2. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). IV. S. m. Categorie în care sunt încadrați boxerii între 51 și 54 kg și luptătorii între 52 și 57 kg; boxer sau luptător care face parte din această categorie. [Var.: (reg.) cucóș s. m. și n.] – Din sl. kokoši „găină”. substantiv masculincocoș
CUCÓȘ s. m. și n. v. cocoș. substantiv masculincucoș
CUCÓȘ s. m. și n. v. cocoș. substantiv masculincucoș
cucoși | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)cucoși | cucoșire | cucoșit | cucoșind | singular | plural | ||
cucoșind | cucoșiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | cucoșesc | (să)cucoșesc | cucoșeam | cucoșii | cucoșisem | |
a II-a (tu) | cucoșești | (să)cucoșești | cucoșeai | cucoșiși | cucoșiseși | ||
a III-a (el, ea) | cucoșește | (să)cucoșeai | cucoșea | cucoși | cucoșise | ||
plural | I (noi) | cucoșim | (să)cucoșim | cucoșeam | cucoșirăm | cucoșiserăm | |
a II-a (voi) | cucoșiți | (să)cucoșiți | cucoșeați | cucoșirăți | cucoșiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | cucoșesc | (să)cucoșească | cucoșeau | cucoșiră | cucoșiseră |