cuconi definitie

cucón, V. cocon. substantiv masculincucon

cucón¹ (termen de politețe) (înv.) s. m., voc. cucoáne; pl. cucóni substantiv masculincucon

cucón² v. cocón² substantiv masculincucon

CUCÓN s. m. v. cocon¹. substantiv masculincucon

1) cocon m., voc. cocoane (d. cocă 1. V. cocoană). Vechĭ. Azĭ. Maram. Copilaș, prunc. Maram. Băĭat, băĭețel. Vechĭ. Copil de boĭer sau de domn. Azĭ fam. Epitet onorific îld. domnu: sărut mîna, cucoane Ĭorgule! – Maĭ fam. conu, coane. – În est cu-. V. copil. substantiv masculincocon

!cocón²/cucón² (fiu, prunc) (înv., pop., reg.) s. m., pl. cocóni/cucóni substantiv masculincocon

COCÓN¹, coconi, s. m. 1. (Pop.) Termen de politețe care denumește un bărbat; domn. 2. (Înv. și pop.) Fiu, fecior (aparținând unor părinți din clasele sociale înalte). 3. (Înv. și reg.) Copil mic, abia născut; prunc. [Var.: cucón s. m., cónul s. m. art.] – Et. nec. substantiv masculincocon

CUCÓN, cuconi, s. m. (Azi pe cale de dispariție, uneori ca nuanță familiară sau disprețuitoare; articulat, și în -forma prescurtată conul) Denumire dată bărbaților din clasele dominante, titlu cu care cineva se adresează acestora; domn. În fine, sînt « cuconii », marii potentați. Cuconu Mihai, cuconu Alexe, cuconu Panică. BOGZA, A. I. 349. Nepoții lui conu Costache. BASSARABESCU, N. 129. Conul Leonida față cu reacțiunea [titlu]. CARAGIALE. Mare luptă avea unia dintre boierit tineri cu cuconul. Alecu Forăscu, care una-două îi tolocănea, mustrîndu-i. CREANGĂ, A. 153. Cuconul Andronache era unul dintr-acei oameni din norocire rari... NEGRUZZI, S. I 71. – Variantă: cónul s. m. art. substantiv masculincucon