cuceritor definitie

cuceritór, -oáre adj. și s. Care cucerește cu armele. Care te captivează (te atrage): o privire cuceritoare. substantiv masculin și feminincuceritor

cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre substantiv masculin și feminincuceritor

cuceritor m. 1. cel ce face mari cuceriri (ca Alexandru, Anibal); 2. fig. cuceritori de inimi AL. substantiv masculin și feminincuceritor

CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. substantiv masculin și feminincuceritor

CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care face sau a făcut cuceriri (1). Ștefan nu-și poate împlini frumosul plan; trage numai toate oardele turcești asupra sa, comandate de falnicul cuceritor a Constantinopolii. NEGRUZZI, S. I 272. ◊ (Adjectival) Atunci cînd Bizanțul cădea sub puterea cuceritoare a otomanilor. ODOBESCU, S. I 403. 2. (Adesea ironic) Bărbat sau femeie care încearcă să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. ◊ (Adjectivul) Zîmbet cuceritor. ◊ (Adverbial) [își făcu] frizura așa ca un cîrlionț să-i atîrne cuceritor pe frunte. REBREANU, R. I 111. substantiv masculin și feminincuceritor