cucerit definitie

cucerí (cucerésc, cucerít), vb. – 1. A cuprinde, a supune, a ocupa un teritoriu prin arme. – 2. (Refl.) A se supune, a se preda, a omagia. – 3. (Refl.) A se umili, a implora cu umilință. Lat. *conquaerĕre, în loc de conquirĕre (Pușcariu 425; Candrea-Dens., 318; REW 2155; DAR); cf. prov. conquerer, fr. conquérir. Sensul 1 este neol., din fr. conquérir. Evoluția care indică sensul 2 pare normală, fără să fie necesară ipoteza unei influențe sl., presupusă de Candrea-Dens. – Der. cucerit, adj. (umil; pios); cuceritor, adj. (care cucerește); cucerie, s. f. (înv., simplitate, umilință; pioșenie); cuceritură, s. f. (înv., respect nemărginit); necucerit, adj. (arogant); cucernic, adj. (respectuos; cinstit; pios); cucernicie, s. f. (pioșenie, evlavie); cucernicește, adv. (evlavios). verb tranzitivcuceri

cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă verb tranzitivcuceri

cucerì v. 1. a supune cu: puterea armelor: Romanii cuceriseră mai toate țările; 2. a închina: Sobieski cere, ca să-i cuceriți cetatea AL.; 3. a se umili (învechit): ne rugăm și ne cucerim; 4. fig. a-și atrage iubirea sau simpatia cuiva: privirea lui te cucerește. [Lat. CONQUERI, a se plânge tare; sensurile 1 și 4 au foșt modelate după fr. conquérir]. verb tranzitivcucerì

CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl.(Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se)ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). verb tranzitivcuceri

CUCER͹, cuceresc, vb. IV. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune (o țară, un teritoriu) cu puterea armelor,, prin forță. Turcii... năvălesc în Europa și amenință a o cuceri. BĂLCESCU, O. II 12. Traian, cucerind Dacia, o coloniză cu romani. NEGRUZZI, S. I 200. ◊ F i g. Nourii cenușii bătînd în argint cucereau, albastrul cerului și urmăreau luna albă. SADOVEANU, O. I 520. Bogăția de verdeață a livezii a cucerit zidurile, a sfărimat lemnăria. cerdacului cu totul. SADOVEANU, O. III 350. 2. A smulge prin forță, a dobîndi printr-o luptă (revoluționară) susținută; a cîștiga. Proletariatul are nevoie de partid nu numai pentru a cuceri dictatura, dar mai ales pentru a menține dictatura. REZ. HOT. I 167. 3. Fig. A cîștiga, a-și atrage (simpatia, dragostea, bunăvoința cuiva). V. subjuga. Glasul metalic, energic și totuși cald te cucerea. REBREANU, R. I 81. Te plîngi de public? Dar ce-ai făcut ca să-l cucerești? VLAHUȚĂ, O. A. 332. verb tranzitivcuceri

CUCERͲ, cuceresc, vb. IV. (Învechit; construit cu dativul) 1. R e f l. A se supune cu umilință, a se smeri, a se pleca, a se închina; a se ruga umilindu-se. Nu va zice lumea că o cetate s-a arătat dinaintea lui Sobieski fără a i se cuceri! ALECSANDRI, T. II 17. 2. Tranz. A închina, a preda în semn de supunere. Măria-sa... vă face cunoscut ca să vă închinați și să-i cuceriți cetatea. NEGRUZZI, S. I 172. verb tranzitivcuceri

cucerésc v. tr. (lat. con-quáerere îld. conquirere, pop. conquaerire; pv. sp. conquerir, fr. conquérir. V. cer 3). Supun pin [!] arme orĭ alte forțe: Romaniĭ aŭ cucerit lumea. Închin, predaŭ: a cuceri cuĭva o cetate (Vechĭ). Fig.. Captivez, atrag, farmec: privirea luĭ te cucerește. V. refl. Mă umilesc, fac omagiŭ: ne rugăm și ne cucerim ție. – La Dos. eĭ cucerează. verb tranzitivcuceresc