ctitor definitie

ctítor (ctítori), s. m. – Fondator, persoană care construiește și înzestrează o biserică. – 2. Fondator, organizator. – 3. (Trans. și Munt.) Econom, curator al unei biserici. – 4. (Trans., înv.) Tutore. Gr. ϰτίτωρ, în parte prin intermediul sl. ktitorĭ, cf. Vasmer, Gr., 65 și 85. – Der. ctitoră, s. f. (fondatoare); ctitori, vb. (a funda); ctitorie, s. f. (fondare); ctitoricesc, adj. (de fondare); ctitornicie, s. f. (fundație; pisanie). substantiv masculin și femininctitor

ctítor m. (vsl. rus. ktitorŭ, d. mgr. ktitor, d. ktizo, fundez). Vechĭ. Fundator [!], întemeĭetor. Munt. Trans. Epitrop de biserică. substantiv masculin și femininctitor

ctítor s. m., pl. ctítori substantiv masculin și femininctitor

CTÍTOR, -Ă, ctitori, -e, s. m. și f. Persoană care suportă în total sau în parte cheltuielile pentru ridicarea și înzestrarea unei biserici sau a unei mănăstiri; p. ext. fondator al unei instituții, asociații etc. – Din sl. ktitorŭ. substantiv masculin și femininctitor

ctitor m. 1. întemeietor de locașe sfinte; 2. epitrop de biserică. [Gr. mod.]. substantiv masculin și femininctitor

CTÍTOR, -Ă, ctitori, -e, s. m. și f. Persoană care ctitorește o biserică sau o mănăstire; p. ext. fondator al unei instituții, asociații etc. – Din sl. ktitorŭ. substantiv masculin și femininctitor

CTÍTOR, -Ă, ctitori, -e, s. m. și f. Persoană care suportă (sau contribuie la) cheltuielile pentru ridicarea și înzes­trarea unei biserici sau mănăstiri; fondator de biserici sau de mănăstiri; p. ext. întemeietor al unei instituții, organizații, asociații etc. Ctitori de așezăminte. EMINESCU, O. I 150. Radu Racoviță vel-logofăt, cu a hă soție Maria, ctitori. NEGRUZZI, S. I 314. – Variantă: (regional) títor, -ă (SLAVICI, N. I 49) s. m. și f. substantiv masculin și femininctitor

ctítoră s. f., g.-d. art. ctítorei; pl. ctítore substantiv masculin și femininctitoră