cruce definitie

crúce s. f., g.-d. art. crúcii; pl. cruci substantiv feminincruce

cruce f. 1. pedeapsă greco-romană: un fel de spânzurătoare de care se legau făcătorii de rele; 2. lemnul de care fu pironit Isus; 3. fig. religiunea creștină și simbolul ei exterior: fă-ți cruce; cu crucea în sân, om sfânt și (ironic) ipocrit; a pune cruce, a scoate la vânzare (terenuri însemnate cu o cruce) și a lăsa uitării; cruce de voinic, bărbat integru (sub raportul fizic și moral), viteaz, voinic; pe crucea mea! formulă de confirmare a unui jurământ; crucea ta! înjurătură amenințătoare (uneori și desmierdătoare): cruce de aur în casă! exclamare prezervativă la pomenirea necuratului (v. ucigă-l crucea); cruce-ajută! sinonim cu Doamneăjută; și semnul crucii tras la începutul abecedarului: bățul în care era așezată fila cu cruce-ajută CR.; 4. Tr. iubită; cruce mândră, cruce dragă, cruce ’n pământ mă bagă POP. (v. frate); 5. nume a două sărbători: Crucea mare, înălțarea Crucii (14 Sept.); Crucea mică, Tăierea capului Sf, Ioan Botezătorul (29 Aug.); 6. Crucea roșie, societate înființată prin convențiunea internațională stipulată la Geneva în 1864, spre a ușura relele inevitabile ale răsboiului; membrii săi se consideră ca neutri și poartă ca semn o cruce roșie pe un fund alb; 7. medalie de vitejie în formă de cruce: Crucea Sf. Ana, Crucea Sf. Andreiu; Crucea trecerii Dunării, medalie acordată militarilor cari au trecut în Bulgaria în răsboiul pentru independență (1877); mare Cruce, cel ce are gradul cel mai înalt în unele ordine de cavalerie; 8. dispozițiune în forma crucii: fearele puse cruciș în lumina ferestrelor, lemnul pus; cruciș pe oiștea căruței; 9. pl. a) Tr. 17 snopi de grâu (cu unul dásu-pra care se numește popă); b) drept la mijloc: tocmai la amiazi când va fi soarele în cruci ISP.; a se face cruce, a se încrucișa, despre drumuri (v. răscruce); 10. odinioară regiment: toate crucile de pedestrași OD.; 11. odinioară, în Mold. V. lude; 12. nume de plante: crucea-pământului, numită și brânca ursului; crucea-voinicului, plantă cu rizomul puternic și florile de un frumos albastru (Hepatica). [Lat. CRUCEM]. substantiv feminincruce

ucigă’l-crucea (tămâia, toaca) m. nume eufemistice date necuratului: gândind că’i ucigă’l-crucea, s’a speriat CR. substantiv femininucigă

crúce (crúci), s. f. – 1. Obiect format din două bucăți de lemn, piatră etc. puse perpendicular una peste alta, constituind simbolul credinței creștine. – 2. Semnul crucii. – 3. Crucifix. – 4. (Rar) La cărțile de joc, treflă. – 5. Steag al unei oști creștine. – 6. Companie, breaslă. – 7. Diademă în formă de cruce purtată de mirese la ceremonia de nuntă. – 8. Răscruce, răspîntie. – 9. Miez de nucă. – 10. Nume dat mai multor plante cu flori în formă de cruce: Galium cruciata; Paris quadrifolia etc. – 11. Nume dat diferitelor obiecte în formă de cruce: orcic, bîrnă transversală, transept, căprior, traversă, grindă longitudinală, cap de cruce, spiță, diblu, braț. – Mr. c(ă)ruță, megl. cruță. Lat. crŭcem (Pușcariu 416; Candrea-Dens., 411; REW 2348; DAR); cf. alb. krük (Meyer 207; Philippide, II, 639), it. croce, prov. crotz, fr. croix, sp., port. cruz. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 300). – Der. cruciuliță, s. f. (crucifix; medalion; nume dat mai multor plante cruciforme); cruci, vb. (a răstigni; a încrucișa, a amesteca două rase de animale; a blasfemia; refl., a-și face semnul crucii, a se închina; a se minuna, a fi surprins), pentru al cărui al doilea sens cf. corci; încruci, vb. (a încrucișa; a-și face cruce); crucelnic, s. n. (piesă la războiul de țesut; vîrtelniță); crucer, s. m. (centimă dintr-un florin austriac), de la cruce după modelul lui Kreuzer, cf. creițar; crucer, s. m. (monedă), formație artificială din sec. XVIII; descruci, vb. (a descompune elementele unei cruci, a desface); răscruce, s. f. (răspîntie; cruce a căruței; cruce a vîrtelniței); cruciș, adv. (pieziș, oblic; în formă de cruce); încrucișat, s. n. (răscruce; cruce de vîrtelniță); încrucișa, vb. (a pune în formă de cruce; a amesteca animale de rase diferite; refl., a-și tăia drumul, a se întretăia; refl., a-și face cruce; refl., a se uita cruciș); încrucișetură, s. f. (răspîntie, răscruce); descrucișa, vb. (a desface ce era încrucișat); crucișetor, s. n., format după fr. croiseur. – Der. neol. cruciadă, s. f., din fr. croisade; cruciat, s. m., cf. it. crociato; crucifica, vb., din lat. crucificare, sec. XIX; crucifix, s. n., din fr.; cruciform, adj., din fr. substantiv feminincruce

cruce, cruci s. f. sifilis. substantiv feminincruce

crúce f. (lat. crux, crŭcis; it. croce, fr. croix, pv. crosz, [sp. pg. lit. cruz], alb. krükĭ; vgerm. chruzi, ngerm. kreuz; vsl. rus. križĭ, kry~ĭ; ung. korcs. V. cîrjă, crijac, crăițar, corcĭ). La Romanĭ, instrument de tortură (o grindă pe care se fixa alta transversală, de care se lega un acuzat ca să fie silit să mărturisească o vină). Grinzile pe care a fost răstignit Hristos. Semnu cruciĭ descris ducînd mîna la frunte, pept [!] și umerĭ: fă-țĭ cruce (de frică, de mirare)! Fig. Religiunea creștinească: lupta cruciĭ cu semiluna. Răspintie [!], răscruce: crucea drumuluĭ. La car, lemnu'n care se prind crucĭoaĭele. Vechĭ. Grupă de 3-4 birnicĭ, dar ob. de doĭ, care plăteaŭ la un loc saŭ chear [!] unu p. altu. (Și călărașiĭ eraŭ împărțițĭ în crucĭ, în care intra chiar unu singur cînd era bogat. Eĭ plăteaŭ bir spătaruluĭ. De acolo: cruce de voĭnic, om robust și inimos. V. mode). Companie de infanterie (Munt.). Secțiunea uneĭ bresle negustoreștĭ (Mold.). Medalie saŭ decorațiune în formă de cruce ca Trecerea Dunăriĭ (1877) orĭ Mihaĭ Viteazu (1916). Mare cruce, cel maĭ înalt grad al uneĭ decorațiunĭ. Persoana care o poartă. Crucea nopțiĭ, mezu [!] nopțiĭ (Șez. 30, 196). Crucea roșie, o societate internațională a căreĭ emblemă e o cruce roșie cu toate brațele egale (care e și emblema sanitarilor) și care a fost înființată la 1864 pin [!] convențiunea de la Geneva p. îngrijirea răniților din războĭ. Ziŭa Cruciĭ, o sărbătoare ortodoxă la 14 Septembre [!], numită și Înălțarea Cruciĭ și Hristovu viilor (al culesuluĭ viilor). Om cu crucea'n sîn, om smerit, religios, onest (ob. ironic). A-țĭ face cruce (la care se adaugă une-orĭ ironic: să nu te-apuce), 1) a-țĭ face semnu cruciĭ (rugîndu-te luĭ Dumnezeŭ), 2) a te cruci, a te mira foarte tare (cînd omu din popor asemenea îșĭ face cruce nepricepînd ce e, și invocînd ajutoru luĭ Dumnezeŭ). Pe crucea mea!, o formulă de jurămînt. Cruce de aur în casă! și Cruce, ajută!, formule de invocare a ajutoruluĭ luĭ Dumnezeŭ. A pune cruce, a renunța, a-țĭ lua speranța (după obiceĭu de a pune o cruce la morțĭ și la obĭectele destinate vînzăriĭ). Numirĭ de plante: crucea pămîntuluĭ, o plantă umbeliferă (heracléum); crucea voĭniculuĭ, o plantă ranunculacee (hepática); rostopască (Banat). substantiv feminincruce

CRÚCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și care constituie principalul simbol al religiei creștine, reprezentând jertfa de răscumpărare pentru oameni a lui Isus Hristos. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cmce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. ◊ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. 8. (În sintagmele) Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află Soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau Soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 9. Instrument de tortură în Antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Drumul crucii = suită de 14 popasuri, marcate prin picturi sau sculpturi, reprezentând patimile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. 10. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 11. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească căpeteniilor, în mod solidar, o anumită cotă de impozite. 12. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz (Heracleum sphondylium); brânca-ursului; crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis. substantiv feminincruce

CRÚCE, cruci, s. f. 1. Obiect de lemn, de piatră, de metal etc., format din două bucăți așezate perpendicular și simetric una peste alta, constituind simbolul credinței creștine. Noile tractoare înmormîntează fără cruci subt brazdă O lume putredă ce moare. BENIUC, V. 135. Face... o cruce și o înfige în pămînt. CREANGĂ, P. 48. Două lemne-ncălecate Stau la capu-ți după moarte (Crucea). ȘEZ. XIII 19. ◊ (În vechiul regim obiectul servea în armată, în fața instanțelor de judecată etc. pentru a depune un jurămînt) Dar pot spune cu mîna pe cruce. REBREANU, R. I 14. Cînd gîndesc că ieri, nu mai departe, luă crucea și jură pe sănătatea lui! NEGRUZZI, S. I 51. ◊ E x p r. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, lichidat. De prieteni m-am cotorosit, petrecerilor le-am pus cruce. M. I. CARAGIALE, C. 92. Cruce de aur (cu noi) în casă! invocație făcută de oamenii superstițioși, care cred că prin aceasta se pun la adăpost cînd se pomenește numele diavolului. Sîntem patru fete de împărat, pe cari ne-au luat patru draci, – cruce de aur în casă! SBIERA, P. 149. N-am crezut că am a face cu dracul.- Ferească dumnezeu, cucoane; cruce de aur cu noi în casă! CREANGĂ, P. 160. (Mai ales ironic) A fi cu crucea în sîn = a fi evlavios; a face pe evlaviosul. 2. Figură sau desen (în general astăzi nemaifolosită) reprezentînd o cruce (1) și avînd diferite semnificații: într-o listă de nume personale arată că numele însemnat astfel reprezintă un om decedat, în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină etc. Este... sărbătoare mare și cu cruce? CONTEMPORANUL, III 554. Îmi arată lista, însemnată cu cruci de sus pînă jos. GHICA, S. 427. Cruce roșie = cruce de culoare roșie, desenată, brodată sau aplicată pe un fond alb și indicînd în război neutralitatea spitalelor, trenurilor și avioanelor sanitare, ambulanțelor etc.; organizație internațională pentru ajutorarea răni­ților și bolnavilor (în timp de război) și pentru popula­rizarea cunoștințelor de prim-ajutor medical. 3. Simbol al ritului creștin, abstract sau concretizat printr-un gest făcut cu degetele la frunte, la umeri și pe piept. Se ridică-n două rînduri Și domol își face cruce. TOPÎRCEANU, B. 20. Moraru-și face cruce Privind în urma mea. COȘBUC, P. I 60. Cum auziră sătenii, începură să-și facă cruce și să-și scuipe în sîn de frică. ISPIRESCU, L. 138. Se temeau [dracii] de turbincă... mai rău decît de sfînta cruce. CREANGĂ, P. 310. ◊ (În imprecații) Se schimbă ades, ca să înșele mai lesne, ucigă-l crucea. ALECSANDRI, T. 61. Bată-mi-te crucea, drac! Cum te-oi prinde, te dez­brac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 466. ◊ Frate de cruce = prieten bun, nedespărțit. Din prietenia asta a noastră ne legasem frați de cruce. SADOVEANU, N. F. 36. Făt-Frumos ți-i frate de cruce. EMINESCU, N. 13. Frați de cruce se prindea Și-mpreună voinicea. ALECSANDRI, P. P. Frăție de cruce = prietenie, tovărășie strînsă. Om lega frăție de cruce pe cît om fi ș-om mai. trăi. EMINESCU, N. 7. ♦ Compus: ucigă-l crucea = diavolul. 4. Religia, confesiunea creștină, creștinism. Pentru-a crucii biruință se mișcară rîuri-riuri. EMINESCU, O. I 146. (În jurăminte) Cînd aș fi Por-împărat, pe crucea mea că te-aș lua giupîneasă-n casă. ALECSANDRI, T. 897. (Prin metaforă) Nu trage armata cruce-n cruce... Cine sîntem noi și cine sînt ei? Tot oameni săraci, feciori de gospodari. DUMITRIU, N. 11. Se va bate crucea dreaptă cu crucea dreaptă. ȘEZ. III 97. Ziua crucii = numele unei sărbători creștine.5. (Intră în componența numelor a diverse insigne, medalii, decorații) Calică-i era haina, dar strălucea pe ea Și Crucea Sfîntul Gheorghe, și-a Romîniei Stea. ALEC­SANDRI, P. A. 210. 6. Nume care se dă la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte formate din două lemne, două scînduri, două bețe sau lațuri încrucișate. Cruci dalbe de ferestre. TEODORESCU, P. P. 40. Se duse cu ea [cu vaca] acasă, o legă de crucea unei ferești. ȘEZ. IX 50. ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițînd transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecațe. Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezișul în proțap. Ptru! ciii!... sai binișor pe ici, pe crucea căruței. CREANGĂ, P. 123. (Popular) Crucea spinării = os de formă triunghiu­lară format- din cinci vertebre, care continuă șira spi­nării. Crucea amiezii = punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază. Soarele scăpase din crucea amiezii; pe lanurile de grîie verzi, pe fînețele de iarbă tînără, plutea o pace de lumină. SADOVEANU, O. IV 76. ◊ L o c. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. Sfîrșindu-și cuvîntarea cu brațele în cruce, A lanțurilor sale verigi le scutură Ș-o palidă zîmbire pe buze-i flutură. MACEDONSKI, O. I 253. ◊ Expr. E cruce amiazăzi sau soarele e în cruci sau,(în) cruce (amiazăzi) = e la amiază, e ora 12 din zi. Se bagă în tăul cel de lapte dulce și se scaldă cîndu-i cruce amiazăzi. RETEGANUL, P. V 61. Cînd va fi soarele cruce amiazăzi, atuncea te răpede iute. SBIERA, P. 25. La amiazi, cînd va fi soarele în cruci, să înalțe o prăjină. ISPIRESCU, L. 127. Pîndind tocmai cînd era soarele în cruce... se răpede ca prin foc să ia trei smicele de măr dulce. CREANGĂ, P. 273. În crucea (sau, rar, crucile) nopții =la miezul nopții. Se întîmplă cîte­odată, în crucile nopții, de curg neguri pe Prut. SADOVEANU, F. J. 429. Cunoștea cloșca cu pui și mișcările ei în crucea nopții. SADOVEANU, P. M. 148. Cînd stai d-ta în crucea nopții cu bufnițele. HOGAȘ, DR. II 59. ♦ (Adverbial) Cruciș. Cu brațele albe pe piept puse cruce. EMINESCU, O. I 36. ◊ E x p r. A se pune cruce = a se împotrivi unei acți­uni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. ♦ Instrument de tortură în antichitate, pe care osînditul îl purta adesea în spinare pînă la locul execuției și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. 7. Numele popular al constelației lebedei, formată din cinci stele așezate cruciș. 8. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspîntie. Era aici, unde se lăsa în vale capul satului, o cruce de drumuri. DUMITRIU, N. 86. Șovăi, în crucea drumurilor, dacă s-o ia spre Crîngașu sau spre casă. CAMILAR. TEM. 29. Zîmbeau toate rudele și toți prietinii lui Matei Dumbravă, la cruci de drumuri, sub streșina porților, pe prispele caselor. SADOVEANU, O. IV 387. Cum stăm pe trunchiul de fag răzimat, Lenos, avînd capul pe spate lăsat, Priveam într-un loc la o cruce de străzi. COȘBUC, P. II 204. ♦ Expr. A da cu crucea, peste cineva = a întîlni pe cineva din întîmplare, pe neașteptate. Merge ea... prin codru... și pe-o tihăraie dă cu crucea peste lup. CREANGĂ, P. 30. A i se face (sau a-i fi cuiva) calea cruce (sau cruci) = a se deschide înaintea cuiva o răspîntie; fig. a se ivi piedici înaintea cuiva. Merseră... pînă ce li se făcu calea cruci, aici se opriră. ISPIRESCU, L. 220. Dacă mergi Și nu mă duci, Facăi-ți-se drumul cruci. BIBICESCU, P. P. 131. De mit m-aș duce, duce, Calea mi se face cruce. JARNÍK- BÎRSEANU, d. 211. A i se face (cuiva) calea cruce (cu cineva) = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. (Despre vehicule cu orar fix) A face cruce = a se întîlni într-o stație, venind din direcții diferite. Trenul nostru face cruce la Teiuș. 9. (învechit) Echipă compusă din doi pînă la patru soldați, pedestrași sau călărași, care erau obligați să plă­tească căpeteniilor, în mod solidar, o anumită cotă de impozite. Toate puterile pămîntene, și roșiorii și feren­tarii... și toate crucile de pedestrași. ODOBESCU, S. A. [Dorobanții] erau în număr de 5000 cruci, sau 10000 oameni, și alcătuiau pedestrimea cea grea a țării. BĂLCESCU, O. I 13. 10. Expr. Cruce de voinic = bărbat în toată pu­terea, voinic. Dar nici nu știau ele, fetele din sat, ce cruce de voinic era Bodea. AGÎRBICEANU, S. P. 19. Fruntea flăcăilor totuși era Nicolaie Dragoș, fratele învățătorului, o cruce de voinic, cu mustăcioara pana corbului, înalt și spătos, deștept, și harnic cît patru. REBREANU, R. I 130. Ăștia să fie cruci de voinic? ei să ție potera în loc? DELAVRANCEA, S. 171. Se rușină singur de sine, cum de să se arate el, cruce de voinic, așa puțin la inimă. ISPI­RESCU, L. 388. II. Compus: crucea-pămîntului = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roze (Heracleum Sphondylium); brînca-ursului. substantiv feminincruce

a-și purta / a-și duce crucea expr. a îndura o suferință mare. substantiv femininașipurta

mare-cruce f. 1. rangul cel mai înalt al unei decorațiuni; 2. cel învestit cu această demnitate. substantiv femininmarecruce

*mare-cruce f. V. cruce. substantiv femininmarecruce

rostopáscă f., pl. ște (rut. rostopast). O plantă erbacee papaveracee numită și crucea voĭniculuĭ și negelariță (chelidonium majus). – Și răst- și lost- (Mold.). substantiv femininrostopască

ucigă-l crucea / toaca expr. (pop., eufem.) dracul, diavolul. substantiv femininucigălcrucea

a-și duce crucea expr. a îndura cu demnitate nenorocirile vieții. substantiv femininașiducecrucea

Crucea de Piatră expr. (înv.) fost cartier bucureștean al prostituatelor situat în perimetrul Dudești-Vitan-Nerva Traian. substantiv feminincruceadepiatră

ucígă-l-crúcea s. m., g.-d. lui ucígă-l-crúcea substantiv femininucigă-l-crucea

crúcea-pămấntului (plantă) s. f. art., g.-d. art. crúcii-pămấntului substantiv feminincrucea-pământului

crúcea-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. crúcii-voinícului substantiv feminincrucea-voinicului

a umbla cu crucea în sân expr. 1. a fi bun, a fi cucernic. 2. (iron.) a fi fățarnic / ipocrit. substantiv femininaumblacucruceaînsân