crimă definitie

crimă (críme), s. f. – Infracțiune gravă, omor. – Mr. crimă „păcat”. Fr. crime. După Pascu, I, 70, mr. ar fi reprezentantul direct al lat. crimen.Der. criminal, adj., din fr.; criminal, s. m., din fr.; criminal, s. n. (tribunal criminal), din germ. Kriminal(gericht), și cu forma criminalion, din ngr. ϰριμινάιον (Gáldi 168), ambele înv.; criminalist, s. m., din fr.: criminalicesc, adj. (criminal), înv. substantiv feminincrimă

CRÍMĂ s.f. Violare a legii penale, care se pedepsește cu detențiune riguroasă, muncă silnică, temniță grea, moarte etc.; omor. ◊ Crimă de război = acțiune săvârșită de membrii unor forțe armate în timp de război, împotriva normelor dreptului internațional care reglementează legile războiului. ◊ Crimă contra umanității = atrocități recunoscute pe plan internațional ca violând legile elementare ale umanității. [< fr. crime, cf. lat. crimenacuzare]. substantiv feminincrimă

crimă adj. invar. (adol.) formidabil, extraordinar. substantiv feminincrimă

CRÍMĂ s. f. 1. violare a legii penale, care se pedepsește cu detenție riguroasă, muncă silnică, temniță grea, moarte etc.; omor. ♦ ~ de război = acțiune săvârșită de membrii unor forțe armate în timp de război nesocotind normele dreptului internațional care reglementează legile războiului; ~ contra umanității = atrocități recunoscute pe plan internațional ca violând legile elementare ale umanității. 2. nelegiuire, fărădelege. ◊ păcat. (< fr. crime) substantiv feminincrimă

*crímă f., pl. e (fr. crime, s. m., d. lat. crimen). Calcare [!] gravă a legiĭ morale, religĭoase saŭ civile, maĭ ales ucidere. V. delict. substantiv feminincrimă

crímă s. f., g.-d. art. crímei; pl. críme substantiv feminincrimă

crimă f. călcare gravă a unei legi civile sau morale. substantiv feminincrimă

CRÍMĂ, crime, s. f. Infracțiune care prezintă un grad ridicat de pericol social și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari; spec. omor. ◊ Crimă internațională = infracțiune deosebit de gravă împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. crime. substantiv feminincrimă

CRÍMĂ, crime, s. f. Fapt penal (omor, trădare de patrie etc.) considerat de lege ca fiind foarte grav și atrăgînd pedepsele cele mai mari. Trădarea de patrie, călcarea jurămîntului, trecerea de partea inamicului, aducerea de prejudicii capacității de apărare a stalului, spionajul constituie crimele cele mai grave față de popor și de stat și sînt pedepsite de lege cu toată asprimea. CONST. R.P.R. 42. Regilor pătați de crime, preoțimii desfrînate, Magul, pasa răzbunării, a cetit semnul întors. EMINESCU, O. I 45. ◊ (Foarte des în legătură cu războaiele de jaf și co­tropire) Războiul mondial a fost o crimă împotriva umanității. BOGZA, A. Î. 571. substantiv feminincrimă

crimă și pedeapsă expr. v. crimă. substantiv feminincrimășipedeapsă

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicrimă

crimă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cri crima
plural crime crimele
genitiv-dativ singular crime crimei
plural crime crimelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z