reduceri si promotii 2018
Definitie creier - ce inseamna creier - Dex Online
Alege sensul dorit: creier - substantiv masculin creier - substantiv neutru

creier definitie

créier (-ri), s. m.1. Organul gîndirii și al conștiinței la om, situat în cutia craniană. – 2. Minte, judecată. – 3. Cap, căpetenie, șef. – 4. Butuc de roată. – 5. Zonă interioară și puțin accesibilă a unei regiuni muntoase. – Mr. criél, críer, megl. criél. Lat. cerĕbrum, prin intermediul unei reduceri *crebrum (Candrea, Rom., XXXI, 306; Candrea, Éléments, XVI; REW 1827; Philippide, II, 636; Pascu, Lat., 275; DAR); sau lat. c(e)rĕbĕllum (Pușcariu, 413; Candrea-Dens., 406; Weigand, Wlacho-Meglen, 8). Ambele soluții par posibile, dar prezintă dificultăți fonetice; s-a încercat de aceea odinioară să se explice prin Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274 sau prin alb. krielj (Barič, Albanorum. St., I, 81). Pentru valoarea lui c oclusiv înainte de un e primitiv, cf. cearcăn. Graur, BL, III, 50, crede că ee (› eie) a rezultat dintr-o brisure între doi r, ca în greier sau prooroc; însă nu s-a demonstrat că ee nu este etimologic. Cuvîntul este de uz general (ALR, I, 13); sensul 5 are aspectul unei etimologii populare fără să se poate indica punctul de proveniență. – Der. creeruș, s. m. (cerebel); descreerat, adj. (nebun, smintit). substantiv masculin creier

créĭer m., uzitat și la pl., și n., pl. e cînd e vorba de creĭer ca organ anatomic: doŭă creĭere de gips (lat. cerébrum, crebrum, de unde s´a făcut créur, apoĭ creĭer, după greĭer; it. cervello, pv. cervel, fr. cerveau d. lat. cerebellum. V. cerebel. Cp. cu cĭur). Substanța nervoasă din craniŭ. Fig. Spirit, minte. Creĭeriĭ munților, partea de unde încetează vegetațiunea și rămîne stînca goală (ceĭa ce dă impresiunea c´aĭ ajuns în craniu munților), coclaurĭ, locurĭ neumblate pin [!] munțĭ. A-țĭ zbura creĭeriĭ (d. fr. se brûler la cervelle), a te împușca în cap. – În Banat críel. substantiv masculin creĭer

créier1 (organ) s. m., pl. créieri substantiv masculin creier

créier2 (element conducător, persoană) s. n., pl. créiere substantiv masculin creier

CREÍER, creieri, s. m. (La pl. adesea cu valoare de sg.) 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la toate animalele, organ al gîndirii și al con­științei omului, situat în cutia craniană și compus dintr-o masă de substanță nervoasă; encefal. Conștiința și gîndirea noastră, aricit de mult ar părea că se situează deasupra simțurilor noastre, sînt produsul unui organ ma­terial, fizic, produsul creierului. MARX-ENGELS, O. A. II Dacă ne punem însă întrebarea ce sînt în fond gîndirea și conștiința și care este originea lor, con­statăm că ele sînt produse ale creierului omenesc. ENGELS, 43. Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. Rumi adunase-n creier Toată cuminția lumii. COȘBUC, P. I 71. ◊ Expr. A-și frămînta creierii = a-și chinui mintea, a-și bate capul. ♦ Elementul care organizează și conduce o ac­țiune. Creierul și sufletul infernalului complot. CARA­GIALE, M. 76. 3. (În expr.) Creierii (rar creierul) munților = locurile cele mai îndepărtate și mai greu accesibile ale munților. Moții vin din creierul munților, dau o roată prin tîrg... și pornesc înapoi. BOGZA, Ț. 22. A plîns Dănilă și s-a suit în creierii munților. GALACTION, O. I 156. În creierii munților era să meargă mai greu ca pe loc șes. CARAGIALE, O. III 91. – Variantă: (regional) críer (EMINESCU, O. I 134, IONESCU, P. 36) s. m. substantiv masculin creier

creier m. 1. substanță nervoasă închisă în cavitatea craniului; 2. fig. Spirit, inteligență: creierii săi lucrează; 3; înfundătură adâncă a unui munte: în creierii Carpaților. [Lat. C(E)REBRUM]. substantiv masculin creier

CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. substantiv masculin creier

a avea mușchi / pitici pe creier expr. (adol.) a fi nebun substantiv masculin aaveamușchi

a-și zbura creierii expr. a se sinucide prin împușcare în cap. substantiv masculin așizburacreierii

créĭer m., uzitat și la pl., și n., pl. e cînd e vorba de creĭer ca organ anatomic: doŭă creĭere de gips (lat. cerébrum, crebrum, de unde s´a făcut créur, apoĭ creĭer, după greĭer; it. cervello, pv. cervel, fr. cerveau d. lat. cerebellum. V. cerebel. Cp. cu cĭur). Substanța nervoasă din craniŭ. Fig. Spirit, minte. Creĭeriĭ munților, partea de unde încetează vegetațiunea și rămîne stînca goală (ceĭa ce dă impresiunea c´aĭ ajuns în craniu munților), coclaurĭ, locurĭ neumblate pin [!] munțĭ. A-țĭ zbura creĭeriĭ (d. fr. se brûler la cervelle), a te împușca în cap. – În Banat críel. substantiv neutru creĭer

CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. substantiv neutru creier

a-și stoarce creierii expr. a (se) gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție. substantiv neutru așistoarcecreierii

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului creier

creier   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular creier creierul
plural creieri creierii
genitiv-dativ singular creier creierului
plural creieri creierilor
creier   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular creier creierul
plural creieri creierii
genitiv-dativ singular creier creierului
plural creieri creierilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z