credincios definitie

credincĭós, -oásă adj. și s. (d. credință). Fidel, în care te poțĭ încrede: credincĭos cuĭva. Fidel, care crede în ceva: credincĭos luĭ Dumnezeŭ. adjectivcredincĭos

credinciós adj. m., pl. credincióși; f. credincioásă, pl. credincioáse adjectivcredincios

credincios a. și m. 1. care crede sau are credința: 2. care merită încredere; 3. care tine credința, care rămâne statornic. adjectivcredincios

CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + Suf. -ios. adjectivcredincios

CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. 1. (De obicei urmat de decerminâri în dativ sau în genitiv) Care este devotat, fidel (unei persoane), pe care te poți ibizui; (cu determinări în dativ) nestrămutat, statornic (față de un angajament, de o idee, de o cauză). Alexandru-vodă, credincios făgăduinței ce dase doamnei Ru- standei, nu mai tăiase nici un boier. NEGRUZZI, S. I 158. Băduleasa mea frumoasă! De mi-ai fost tu credincioasă, Mergi degrabă la cămară. De ia galbeni din comoară. ALECSANDRI, P. P. 125. ♦ (Substantivat) Om de încredere al cuiva. Avea grijă să n-o audă... un credincios al împăratului. CREANGĂ, P. 97. 2. (În legătură cu credința și practicile religioase) Care crede în existența lui dumnezeu și se conformează practicilor religioase. O bătrînă credincioasă. ◊ (Sub­stantivat) Credincioșii ascultă slujba bisericească. adjectivcredincios

drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióși; adj. f., s. f. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse adjectivdrept-credincios