reduceri si promotii 2018
Definitie crede - ce inseamna crede - Dex Online

crede definitie

cred (est) și crez (vest), a crede v. tr. (lat. crédere, it. crédere, pv. crezer, creire, fr. croire, sp. creer, pg. crer.Crezĭ, să creadă. V. perd, vînd). Sînt convins că e adevărat: cred o legendă, cred că e aci. Îmĭ închiouĭ, judec, socotesc: lumea-l crede prost, crede că e prost. V. intr. Daŭ crezare: sătulu nu crede celuĭ flămînd (Prov.). Am credință: a crede în Dumnezeŭ. V. refl. Am cea maĭ bună ideĭe de mine, îs fudul: te prea crezĭ, măĭ prostule! verb tranzitiv cred

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. verb tranzitiv crede

créde (-d, -ezút), vb.1. A socoti, a-și imagina, a-și închipui. – 2. A fi de părere. – 3. A avea încredere. – 4. A avea credință religioasă. – 5. A da credit părerii altcuiva. – 6. A înțelege, a compătimi, a fi înțelegător față de durerea cuiva. – 7. (Refl.) A fi îngîmfat, a avea o părere bună despre sine. – Mr. cred, cridzui, credere, istr. credu. Lat. crēdĕre (Pușcariu 411; Candrea-Dens., 404; REW 2307; DAR); cf. it. credere, prov., v. cat. creire, fr. croire, sp. creer, port. crer.Der. crez, s. n. (totalitatea principiilor cuiva, concepția de viață); crezut, s. m. (persoană de încredere; împuternicit); necrezut, adj. (incredibil); crezător, adj. (încrezător; credul); crezare, s. f. (încredere); crezămînt, s. n. (încredere, credit); încrede, vb. (a încredința ceva cuiva; rar, a asigura; înv., a converti, a convinge; refl., a avea încredere, a avea siguranță, a spera); încrezut, adj. (încrezător; fidel; mîndru, înfumurat); încrezător, adj. (încrezător, credul); neîncrezător, adj. (incredul; bănuitor); încredere, s. f. (siguranță, credință; credulitate); neîncredere, s. f. (lipsă de încredere, suspiciune); încrezămînt, s. n. (înv., credință). Cf. credință. Der. neol. creanță, s. f. (credit), din fr. créance; credență, s. f. (înv., bufet, mobilă), din it. credenza, sec. XVIII; în Trans., cu var. înv. credenț, din germ. Kredenz(tisch); credit, s. n., din it. credito, fr. crédit; credita, vb., din fr. créditer; (a)creditivă, s. f., din germ. Akkreditiv; creditor, s. m., din it. creditore; credul, adj., din fr. crédule; credulitate, s. f., din fr.; incredul, adj.; credibilitate, s. f. verb tranzitiv crede

créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút verb tranzitiv crede

crede v. 1. a fi convins că un lucru e adevărat: sătulul nu crede celui flămând; 2. a avea încredere în cineva, a urma sfaturilor sale: crede ce-ți spun; 3. a socoti, a presupune: cred că vei reuși; 4. a avea credință: a crede în D-zeu; 5. a avea o părere (adesea exagerată) despre sine: el se crede. [Lat. CREDERE]. verb tranzitiv crede

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. Cum o văzură ei, crezînd că este un voinic, unul îi zise... ISPIRESCU, L. 19. Crede și d-ta, mătușă, că, de-i face pe treabă, n-are să-ți fie degeaba. CREANGĂ, P. 172. Cred că ne vom putea înțelege ușor împreună. ALECSANDRI, T. I 283. Maică... Ești bătrînă și nu crezi... Că dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ◊ (Cu privire la spusele cuiva, p. ext. la per­soana care spune) Și, văzînd că nu o crede, îi dete înscris cu sîngele său. ISPIRESCU, L. 5. Te crede moșul, nepoate. CREANGĂ, P. 211. Spune, bade, spune verde, Că min­ciună eu n-oi crede! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ A b s o l. Vedea cu ochelarii și tot nu vrea să creadă. MACEDONSKI, O. I 49. În sfîrșit, i-am căzut la genunchi... Am plîns chiar, crezi tu? ALECSANDRI, T. I 423. (Foarte des în basme) Mai mincinos cine nu crede. ISPIRESCU, L. 1. (La imperativ, ca scuză către un cerșitoi căruia nu i se dă nimic) Crede, moșule, crede... Mîine,. babo, mîine... Au fost și ieri aci și tot așa li s-a spus; să creadă că nu li se poate da un bănuț. PAS, Z. I 51. ◊ E x p r. Cred și eu = se înțelege de la sine, nu-i de mirare că-i așa. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. « la ») A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător (pentru durerea sau suferința cuiva). Baia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188. Cine a iubit ca mine va crede durerii mele. CONACHI, P. 100. L-așa oameni pătimași Poate crede cinevași... PANN, P. V. III 12. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. ◊ L o c. a d j. și adv. De necrezut = cum nu-ți poți închipui, de neînchipuit. Nu știa carte, însă ținea cu o rînduială de necrezut socotelile gospodăriei. CAMILAR, TEM. 63. ◊ E x p r. A nu-î crede (cuiva) = a nu-i fi milă (de cineva). Iată moartea vine, Vine, se răpede, Și nime nu-mi crede! ALECSANDRI, P. P. 118. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. Nu-i venea să-și creadă urechilor, și totuși Vasile nu rostise nici un neadevăr. C. PETRESCU, A. 387. Să giudece și cucoana Chirița ca d-ta... dar parcă nu-mi vine a crede. ALECSANDRI, T. I 156. 4. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. A crezut Că moare-n cîmp aci. COȘBUC, P. I 231. Eu cred că tot ce-i a mămucăi e și al nostru. CREANGĂ, P. 9. Nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tînăr ce de tine-i îndrăgit. EMINESCU, O. I 80. Și tu, bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? JARNÍK-BÎRSEANU, 229. ◊ E x p r. Îmi vine a crede că... v. veni. ◊ (Complementul indică o persoană) Îl cred în stare de orice. DAVIDOGLU, M. 15. ♦ A considera pe cineva altfel decît este în realitate. Tot mă crezi copil! DAVIDOGLU, M. 8. Nu te-aș fi crezut așa slab de înger. CREANGĂ, P. 222. ♦ R e f l. A avea despre sine o părere exagerată în bine, a se socoti mai mult decît este în rea­litate; a fi îngîmfat. Vezi, ăsta e cusurul tăuprea te crezi! CARAGIALE, O. II 125. ♦ A spera. Ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela. NEGRUZZI, S. 141. 4. I n t r a n z. (Urmat de determinări introduse prin prep. «tra») A avea încredere deplină în cineva «au în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. Cred în dimineața acestui început Și-n flamura întinsă spre luminosul mîine. TULBURE, V. R. 26. De crezi în poezie... De crezi în tinereță... De crezi în al tău frate... ALECSANDRI, P. I 130. Nici vorba le asculta, Nici în vorba lor credea. TEODORESCU, P. P. 432. 5. Intranz. (În concepțiile mistico-religioase) A admite existenți lui dumnezeu și a primi dogmele bise­ricii; a avea o credință religioasă, (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») Grecii antici credeați în zei.Prez. ind. și: (regional) crez (CARAGIALE, O. VII 11). verb tranzitiv crede

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu ! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi ? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. verb tranzitiv crede

a se crede buricu’ pământului expr. a se considera cel mai important dintre toți; a fi îngâmfat. verb tranzitiv asecredeburicu

a se crede mielul din dodoașă expr. (adol.) a se lăuda, a se grozăvi, a se fuduli. verb tranzitiv asecredemieluldindodoașă

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului crede

crede   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) crede credere crezut crezând singular plural
crezând credeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cred (să) cred credeam crezui crezusem
a II-a (tu) crezi (să) crezi credeai crezuși crezuseși
a III-a (el, ea) crede (să) credeai credea crezu crezuse
plural I (noi) credem (să) credem credeam crezurăm crezuserăm
a II-a (voi) credeți (să) credeți credeați crezurăți crezuserăți
a III-a (ei, ele) cred (să) crea credeau crezu crezuseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z