reduceri si promotii 2018
Definitie creastă - ce inseamna creastă - Dex Online

creastă definitie

CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au la cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creasta de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista. substantiv feminin creastă

creastă, creste s. f. vulvă. substantiv feminin creastă

creástă (créste), s. f.1. Excrescență cărnoasă pe care o au pe cap unele păsări. – 2. Moț de pene, panaș. – 3. Partea cea mai de sus a unei case, coamă de acoperiș. – 4. Capăt al unui obiect, cînd prezintă un aspect mai mult sau mai puțin asemănător cu cel al unei creste. – 5. Vîrf, culme, apogeu, punct culminant. – 6. Vîrf de munte, culme. – 7. Masă pentru frămîntat brînza. – 8. Crestătură, deschizătură. – Mr. criastă „culme”, megl. creastă. Lat. crĭsta (Pușcariu 410; Candrea-Dens., 403; REW 2330; DAR); cf. alb. kreštë (Meyer 205; Philippide, II, 639), it., prov., cat., sp. cresta, fr. crête, port. crista. Pentru sensul 8, cf. cresta.Der. crestat, adj. (cu creastă mare); crestos, adj. (cu creastă mare). Din rom. provine sb. kreasta (Candrea, Elemente, 407). Cf. cresta. substantiv feminin creastă

creástă s. f., g.-d. art. créstei; pl. créste substantiv feminin creastă

CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, roșie, dințată, pe care o au la cap unele păsări. în pod miaună motanii la curcani vînătă-i creasta Și cu păsuri melancolici meditînd umblă-n ogradă. EMINESCU, N. 42. Creastă bătută = creastă îndesată. Nu apucă bine să arunce grăunțele și, pe dată, din toate colțurile ogrăzii, răsăriră găini negre, albe, cocoși cu creasta bătută, puici bogliete, rațe leșești. DUNĂREANU, N. 20. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) nume dat mai multor plante erbacee cu flori mici, roșii sau galbene (Celosia cristata); b) numele unei ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a foilor (Aspidium Braunii); c) numele unei ciuperci comestibile (Clavaria flava). 2. Moț de pene pe care-l au unele păsări pe cap. Și cînd aproape să scot pupăza afară, nu știu cum se face, că mă spariu de creasta ei cea rotată. CREANGĂ, A. 53. Pupăze cu creste bălțate, grauri pestriți, sitari, dropii și ierunci, toate picau ca fermecate cînd ieșea el la vînătoare. ODOBESCU, S. III 180. Rîndunea cu albă creastă, Nu mai bate la fereastră. ALECSANDRI, P. P. 332. ♦ Fig. Frizură, pieptănătură. Locotenentul, dînd de lu­mină și de lume, își îndreptă creasta, își trase tunica de la spate și, făcînd doi pași, se opri. D. ZAMFIRESCU, R. 161. 3. Partea cea mai de sus (uneori cu colțuri și cres­tături) a unui munte (v. v î r f), a unei case (v. c o a m ă), a unei fortificații (v. c r e n e l), a unui copac, a unui val de apă etc. Dincoace muntele, namilă naltă, Căpățînoasă, cu creasta de cremene. DEȘLIU, G. 26. Cu noaptea în cap, unele căruțe răsăreau pe creasta șoselei. PREDA, Î. 135. Călare pe creasta casei, bătea cuie în șindrilă. STANCU, D. 147. Sub cei doi ulmi, cu creasta înfiorată de vînt, apa țîșnește cristalină. C. PETRESCU, S. 141. Trei pruni frățîni, ce stau să moară, își scutur creasta lor bolnavă. GOGA, P. 19. Cei doi pescari... stăteau în ușa colibei, privind în tăcere crestele spumoase. DUNĂREANU, CH. 187. Voinicii cai spumau în salt; Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vîntul viu vuia. COȘBUC, P. I 56. Țevile ce-i pîndesc de pe crestele fortului... ODOBESCU, S. III 592. Nici o lampă nu strălucea pe creasta crenelu­rilor. NEGRUZZI, S. II 48. O.I 176. Ce-ai pățit, ce ți-a crescut în spinare? ALEC­SANDRI, T. 438. Grijește-ne o lună, două, Să ne crească pene nouă, Să putem și noi zbura. JARNÍK-BÎRSEANU, 205. Crește barba fără veste. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 367. ♦ (Despre o parte a corpului tăiată, ruptă; adesea determinat prin «la loc») A se reface, a se regenera. Unghia zdrobită crește la loc. 2. I n t r a n z. (Despre oameni, urmat de un adverb sau de determinări introduse prin prep. « la », « în », « pe », « cu ») A-și petrece copilăria, a trăi primii ani ai vieții. Cu mine și cu ea ați crescut. PREDA, Î. 188. Și eu am crescut pe cîmpul Bărăganului! ODOBESCU, S. III 14. ♦ (Despre plante) A trăi, a-și duce viața. Peste flori ce cresc în umbră, Lîngă ape, pe potici, Vezi bejănii de albine. EMINESCU, O. I 100. În ai Daciei munți mari Cresc stejari lîngă stejari Și viteji cu brațe tari. ALECSANDRI, T. II 204. 3. Tranz. (Cu privire la copii) A îngriji în perioa­da copilăriei, a educa. Mama Anghelina, dadaca cea bătrînă care mă crescuse. SADOVEANU, N. F. 6. M-ai crescut... și mi-ai purtat de grijă ca un frate. ALECSANDRI, T. 260. O fată orfană crescută de o bunică a ei. NEGRUZZI, S. I 109. ♦ (Cu privire la animale) A prăsi, a înmulți. Stația nu avea un loc împrejmuit unde Tina să-și poată crește păsările. C. PETRESCU, A. 311. Crește cai sălbatici și-i prinde cu arcanul. ALECSANDRI, P. III 200. ♦ (Neobiș­nuit, cu privire Ia plante) A cultiva. Ea creștea legumi și... le ducea la tîrg de vîndut. SBIERA, P. 249. 4. I n t r a n z. Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul politic, profesional, cultural; a evolua. Cresc, la țară, oameni noi, cum înainte vreme nu au putut să crească. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 9. Mașini se nasc- dar mai cu osebire, cresc oameni, minți și brațe încordate. CASSIAN, H. 50. Și dînsul, și oricare dintre tractoriști și uite și Ștefan Turcu- creșteau mereu pe măsura sarci­nilor, în lupta ce o dădeau pentru îndeplinirea lor. MIHALE, O. 295. ◊ Tranz. (În expr.) A crește cadre = a ridica nivelul politic și ideologic sau calificarea pro­fesională a cadrelor; a forma cadre noi. 5. I n t r a n z. A se mări, a spori (ca număr, volum,. intensitate, putere). În rîndurile milioanelor și milioanelor de oameni simpli din toate țările crește dorința firească de, apropiere, de cunoaștere și colaborare între țări și popoare. SCÎNTEIA, 1953, nr, 2723. Parcă zăream crescînd spre zări belșugul. DEȘLIU, în POEZ. N. 143. Din ce în ce cîntarea în valuri ea tot crește, Se pare că furtuna ridică al ei glas. EMINESCU, O. I 94. E x p r. A crește inima din cineva sau a-i crește inima în piept sau a-i (crește sufletul), se zice cînd cineva simte o mare bucurie, o deosebită mulțumire. Cînd te văd zîmbind... sufletul îmi crește. EMINESCU, O. I 120. Cît îmi creștea mie inima-n piept, auzind glasul ei! ALECSANDRI, C. 28. Cînd la joc se-mpodobește, Inima din tine crește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31. A crește carnea pe cineva v. carne.Tranz. Steaua ciobanului părea a-și crește vîlvoarea în răsărit, întrecînd lucirea palidă a lunii. SADOVEANU, F. J. 546. ◊ F i g. (Despre corpuri în mișcare) A apărea din ce în ce mai mare, apropiindu-se. Din depărtări Văzutu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire. COȘBUC, P. I 145. În goana roibului un sol... Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind. COȘBUC, P. I 145. Se ivește-un negru nor Plin de zgomot sunător, Ce tot vine,.. ce tot crește Și pe cîmpuri se lățește. ALECSANDRI, P. II 14. 6. Intranz. (Despre aluat) A se umfla dospind. Frămintat-a ș-a dospit, Și cuptorul l-a umplut Și colacii au crescut. ANT. LIT. POP. I 623. 7. Intranz. (Despre ape) A-și mări. volumul, a umfla. A crescut Murășu mare De nu pot trece călare. JARNÎK-BÎRSEANU, D. 129. – Forme gramaticale: perf. s. crescut, part. crescut. substantiv feminin creastă

creástă f., pl. este (lat. crĭsta, it. pv. sp. cresta fr. crête). Moț de carne saŭ de pele [!] îngroșată, cum are la cap cocoșu și alte păsărĭ și unele reptile. Fig. Muche [!], punct culminant: creasta caseĭ, a dealuluĭ. Creasta cocoșuluĭ, o plantă din familia amarantuluĭ (celosia cristata). Trans. O plantă labiată numită și talpa gîșteĭ (leonurus cardiaca). O cĭupercă foarte gustoasă (clavaria flava). substantiv feminin creastă

creastă f. 1. moțul sau coroana ce au unele păsări pe cap: creasta cocoșului, numele unei plante de podoabă cu florile mici roșii (Celosia cristata) și al unei delicioase ciuperci comestibile (Clavaria flava); 2. partea de sus a unui zid acoperit cu streașină: ziduri cu creste înalte OD.; 3. fig. creștet: creasta munților. [Lat. CRISTA]. substantiv feminin creastă

CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au pe cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă alungită și cu marginea ascuțită. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creastă de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista. substantiv feminin creastă

a lovi în creastă (pe cineva) expr. (obs.d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. substantiv feminin aloviîncreastă

creásta-cocóșului (plantă erbacee, ferigă, ciupercă) s. f. art., g.-d. art. créstei-cocóșului substantiv feminin creasta-cocoșului

a-și burzului creasta expr. a se grozăvi, a se lăuda. substantiv feminin așiburzuluicreasta

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului creastă

creastă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular creastă creasta
plural creste crestele
genitiv-dativ singular creste crestei
plural creste crestelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z