creștet definitie

CRÉȘTET, creștete, s. n. 1. Vârful capului; sinciput. ◊ Expr. Din (sau de la creștet) până în tălpi sau din tălpi până în creștet = de sus până jos, în întregime, peste tot trupul. ♦ Părul (din vârful) capului. ♦ (Rar) Căpătâi. 2. Vârf, culme, pisc, înălțime. – Crește + suf. -et. substantiv neutru creștet

a săruta (pe cineva) în creștet expr. a fi mult mai înalt (decât cineva). substantiv neutru asăruta

créștet n., pl. e (d. creastă supt [!] infl. luĭ a crește). Vîrfu capuluĭ omuluĭ. Vîrf, culme: creștetu munților. Din creștet pînă´n tălpĭ, din cap pînă´n călcîĭe, peste tot corpu, în tot corpu: a simți un fior din creștet pînă´n tălpĭ, ignorant din creștet pînă´n tălpĭ. substantiv neutru creștet

créștet s. n., pl. créștete substantiv neutru creștet

creștet n. 1. mijlocul părții superioare a capului (de unde perii se împart în diferite direcțiuni): din creștet până’n talpă; 2. (poetic) cap, căpătâiu: la creștet să nu-mi plângi EM.; 3. vârf, muche: creștetul muntelui, arborelui; 4. fig. culme: ajunse la creștetul măririi [Formațiune din crește4: lit. ceea ce crește în sus]. substantiv neutru creștet

CREȘTÉT, creștete, s. n. 1. (Adesea determinat prin « al capului ») Vîrful capului. Omul care te-a scăpat, amețind fiara cu o lovitură in creștet, a avut un curaj cum nu avea nimeni. PAS, Z. I 148. Să alergi, pe piept să-mi cazi. Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. EMI­NESCU, O. I 75. Zărea creștetul delicat al dropiei mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III 14. El ținea un paloș lat cu care lovea creștetul acelei nenorocite ființe. NEGRUZZI, S. I 295. ◊ (Poetic) Copacii moțăiau din creștet ca niște uriași cheflii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 36. ◊ Expr. Din (sau (De la) creștet pînă-n tălpi (sau în talpă, rar în poale) sau din talpă pînă-n creștet = de sus pînă jos, în întregime, peste tot trupul. Ne-a uns peste tot trupul, din creștet pînă-n tălpi. CREANGĂ, A. 32. Și de la creștet pîn-în poale Plutești ca visul de ușor. EMINESCU, O. I 117. Chintesență de mizerii de la creștet pînă-n talpă. EMI­NESCU, O. I 150. Am să-ți descoper niște lucruri care au să te-ngrozească din talpă pînă-n creștet. ALECSANDRI, T. 1095. ♦ Părul capului. Cu creștetele albe preoți cu pisata rară Trezeau din codrii veciniei, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare. EMINESCU, O. I 91. 2. Căpătîi. Cînd voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plîngi. EMINESCU, O. I 129. 3. Punctul cel mai înalt, vîrf (al unui munte, al unei stînci etc.), culme, pisc. În creștetul dealului, șoseaua se desparte. C. PETRESCU, S. 197. S-a oprit pe creștetul colinei, Înfricoșat de-această amenințare. TOPÎRCEANU, S. A. 113. Deasupra capului păretele drept de stîncă își pierdea creștetul aerian în înălțimile albastre ale văzduhului. HOGAȘ, M. N. 182. Pe creștetul munților, zorile Zilei venise. BOLINTINEANU, O. 75. ◊ (Poetic) Soarele, din creștetul cerului, își revarsă pulberea strălucitoare. DELAVRANCEA, T. 59. Din creștetul cerului dogorit, razele cad drept ca niște săgeți de arc. VLAHUȚĂ, O. A. 368. ◊ F i g. Dacă era noroi, călca din piatră în piatră, tot in creștetul pietrelor, scuturînd picioarele ca o pisică. DELAVRANCEA, H. T. 39. substantiv neutru creștet

CRÉȘTET, creștete, s. n. 1. Vârful capului; sinciput. ◊ Expr. Din (sau de la creștet) până în tălpi sau din tălpi până în creștet = de sus până jos, în întregime, peste tot trupul. ♦ Părul (din vârful) capului. ♦ (Rar) Căpătâi. 2. Vârf, culme, pisc, înălțime. – Crește + suf. -et. substantiv neutru creștet

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului creștet

creștet   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular creștet creștetul
plural creștete creștetele
genitiv-dativ singular creștet creștetului
plural creștete creștetelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z