cracă definitie

CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. – Din crac². substantiv feminin cracă

crácă f., pl. ăcĭ (d. crac). Vest. Ramură, creangă. – În Olt. creacă, pl. ecĭ. substantiv feminin cracă

crácă s. f., g.-d. art. crắcii; pl. crăci substantiv feminin cracă

cracă f. ramură groasă. [Derivat din crac: lit. braț de arbore]. substantiv feminin cracă

CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. – Din crac². substantiv feminin cracă

CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură groasă a unui copac; creangă. Dintr-un salt [motanul] sări în craca unui măr c-un miaun zugrumat. SADOVEANU, N. F. 34. Amîndoi, așezați sub craca cea mai deasă a nucului, rămîn un mo­ment tăcuți. BUJOR, S. 61. Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă. ALECSANDRI, P. P. 274. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația. substantiv feminin cracă

ca pasărea pe cracă expr. (pop.) trecător, efemer. substantiv feminin capasăreapecracă

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune. substantiv feminin aseuitacacurcalacrăci

a-și tăia singur craca de sub picioare expr. a-și primejdui singur situația printr-o acțiune negândită. substantiv feminin așităiasingurcracadesubpicioare