covrig definitie

COVRÍG, covrigi, s. m. Produs alimentar în formă de inel, de opt etc., preparat din făină de grâu (și presărat cu sare, susan, mac etc.). ◊ Expr. A se face covrig = a se încovriga, a se încolăci. A scoate (sau a ajunge, a ieși) la covrigi = a face să devină (sau a deveni) foarte sărac. – Din bg. kovrig. substantiv masculincovrig

covríg (covrígi), s. m. – Produs alimentar în formă de opt, de inel etc. preparat din făină. Bg., rus. kovrig(a), din tc. kevrek (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 78; Conev 96; Berneker 594; Mladenov 244). – Der. covrigar, s. m. (persoană care face covrigi); covrigărie, s. f. (prăvălie unde se vînd covrigi); covriga (var. covrigi, încovriga), vb. (a da formă rotundă, a rotunji; a încolăci; a curba, a arcui). Din rom. provine mag. kovri (Edelspacher 17). substantiv masculincovrig

covrig, covrigi s. m. 1. volan de automobil. 2. monedă. substantiv masculincovrig

covríg (co-vrig) s. m., pl. covrígi substantiv masculincovrig

1) covríg m. (rus. kovrig și -iga, pîne rătundă [!], vsl. kovriga, cerculeț, d. turc. kyvryk, kyvrak, sucit, încovoĭat; bg. kovrig; ung. [d. rom.] kovrics. V. covrag). Cerculeț de cocă fert [!] și apoĭ copt (să nu se confunde cu colacu, care e din aluat și împletit). A te face covrig, a te încovriga (de frig, de frică). A ajunge la covrigĭ, a ajunge să mănîncĭ numaĭ niște covrigĭ în loc să aĭ un prînz gospodăresc, a sărăci, a da faliment. A scoate la covrigĭ, a duce la faliment. substantiv masculincovrig

covrig m. pastă circulară de făină bine cernută și coaptă: a se face covrig, a se ghemui (de frig). [Rus. KOVRIGA, lit. cerc]. substantiv masculincovrig

COVRÍG, covrigi, s. m. Produs alimentar în formă de inel, de opt etc., preparat din făină de grâu (și presărat cu sare, susan, mac etc.). ◊ Expr. A se face covrig = a se încovriga, a se încolăci. A scoate (sau a ajunge, a ieși) la covrigi = a face să devină (sau a deveni) foarte sărac. – Din bg. kovrig. substantiv masculincovrig

COVRÍG, covrigi, s. m. Produs alimentar preparat din făină de grîu, în formă de cerc (uneori împletit) și de obicei presărat cu sare, cu mac etc. Își îngăduia s-arunce cîțiva bănuți pentru un covrig, să-l mănînce în drum spre casă. CAMILAR, TEM. 91. Căpitanul portului... asculta crunt, strîngînd între degete o bucată de covrig uscat. BART, 295. Veneam acasă, cu sînul încărcat de covrigi. CREANGĂ, A. 14. ◊ (În metafore și comparații) Pe maidanul de dinaintea bisericii Popa-Tatu... stau niște dulăi cît vițeii de mari, culcați covrig, risipiți pe drum de-a curmezișul. GHICA, S. A. 147. ◊ A se face covrig = a se încovriga, a se încolăci, a se încovoia. Fierul se înco­voia de se făcea covrig. ISPIRESCU, L. 21. A scoate (sau a ieși) la covrigi = a aduce pe cineva (sau a ajunge) la sapă de lemn, a sărăci. Las’pe dînșii, că ne scot ei la covrigi! CREANGĂ, A. 154. substantiv masculincovrig

la covrigi expr. scăpătat, ruinat. substantiv masculinlacovrigi

a ajunge la covrigi / la pepeni expr. a sărăci, a se ruina substantiv masculinaajungelacovrigi

a scoate la covrigi / la pepeni expr. (pop.) a sărăci (pe cineva), a ruina. substantiv masculinascoatelacovrigi

a-și împărți ridichea și covrigul expr. (intl.) a împărți în mod egal bunurile furate. substantiv masculinașiîmpărțiridicheașicovrigul