covârșitor definitie

covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre adjectiv covârșitor

covârșitor a. și m. 1. care covârșește; 2. excelent, eminent. adjectiv covârșitor

COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. adjectiv covârșitor

COVÎRȘITÓR, -OÁRE, covirșitori, -oare, adj. Predo­minant, foarte mare, extraordinar; copleșitor. O problemă de o covirșitoare însemnătate o constituie legarea teatrului de marile mase ale oamenilor muncii din țara noastră. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 1/2. Căldura zilei era covîrșitoare și nu îndrăznii să părăsesc răcorosul meu adăpost de umbră și verdeață. HOGAȘ, M. N. 63. Viu să vă mulțumesc... pentru dragostea ce mi-ați arătat – cinstindu-mă cu atîta covirșitoare omenie. CARAGIALE, O. VII 286. ◊ (Adverbial) De data asta, peste curiozitate se altoia, covîrșitor, un simțămint nou: o apropiere sufle­tească mergînd pînă la înduioșare. M. I. CARAGIALE, C. 33. adjectiv covîrșitor