COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. substantiv feminincotigi
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. verbcotigi
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă verbcotigi
cotigì v. a coti drumul, a ocoli: n’are încotro cotigi NEGR. [Lit. a târî cotiga]. verbcotigì
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. verbcotigi
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. A schimba direcția; a coti. Drumul cotigea plin de bălți pe malul iazului, pe după pînza de trestii. SADOVEANU, O. I 152. Astfel scoborîrăm o scară... cotigirăm prin cîteva săli singuratice și largi. HOGAȘ, DR. II 245. Trec pe lîngă casa noastră și nu intru acasă, ci cotigesc în stîngă și intru în ograda unui megieș al nostru. CREANGĂ, A. 6. ◊ E x p r. A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire, a nu mai avea încotro. Trebui să stea față, n-are-ncotro cotigi. NEGRUZZI, S. I 127. verbcotigi
cotigésc v. intr. (d. cotesc și infl. de cotigă). Mold. Cotesc, ocolesc. verbcotigesc
cotigire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | cotigire | cotigirea |
plural | cotigiri | cotigirile | |
genitiv-dativ | singular | cotigiri | cotigirii |
plural | cotigiri | cotigirilor |