cosor definitie

cosór (cosoáre), s. n. – 1. Cuțit scurt. – 2. Plantă (Ceratophyllum demersum). – 3. Varietate de aloe (Stratiodes aloides). – 4. (Arg.) Membru viril. – Mr., megl. cosor. Sl. kosorĭ, der. de la kosa „coasă” (Miklosich, Lexicon, 305; Cihac, II, 74; Conev 66; Vaillant, BL, XIV, 14); cf. bg. koser, sb. kòsor, slov. kosêr, rus. kosorĭ. – Der. cosori (var. încosori), vb. (a tăia; a lovi; a îmboldi, a ațîța, a irita; Arg., a copula). substantiv neutrucosor

cosor, cosori s. m. penis. substantiv neutrucosor

cosór s. n., pl. cosoáre substantiv neutrucosor

1) cosór m. ca plantă și n. ca desiș (cp. cu vsl. kosa, coamă, cosiță, păr). O plantă care crește foarte deasă în apa bălților (ceratophyllum demersum și c. submersum). substantiv neutrucosor

2) cosór n., pl. oare (vsl. kosorĭ, d. kósa, coasă; bg. kóser, rus. kosýrĭ; ung. koszor, kocsor). Un fel de cuțit încovoĭat de tăĭat vița de vie ș. a. substantiv neutrucosor

cosor n. 1. cuțit îndoit la vârf cu care vierul curăța butucii și tae strugurii; 2. Bot. plantă cu frunzele recurbate în formă de corn; crește cufundată prin ape stagnante sau lin curgătoare (Ceratophyllum demersum). [Slav. KOSORĬ]. substantiv neutrucosor

COSÓR, cosoare, s. n. 1. Cuțit scurt, cu vârful încovoiat, folosit în viticultură și în pomicultură. 2. Plantă erbacee acvatică, adesea spinoasă, cu tulpină lungă și subțire, cu flori unisexuate, solitare și cu fructe ovale (Ceratophyllum demersum). Din sl. kosorĭ. substantiv neutrucosor

COSÓR, cosoare, s. n. Cuțit scurt, întors la vîrf, între­buințat la tăiatul viței de vie. Tăiam strugurii cu coșarul. STANCU, D. 68. substantiv neutrucosor

a da cosor expr. (obs. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. substantiv neutruadacosor

a trage în cosor expr. (obs. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. substantiv neutruatrageîncosor