cositor definitie

a da (pe cineva) cu cositor / cu plumb expr. (intl., înv.) a împușca (pe cineva). adjectivada

cositór s. m. – Staniu. Gr. ϰασσίτερος (Murnu 15), probabil prin intermediul sl. kositerŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; DAR; Vasmer, Gr., 83); cf. bg. kositro, sb. kòsitar. – Der. cositori (var. costori, custuri), vb. (a spoi cu cositor); cos(i)torar, s. m. (persoană care lucrează în cositorit); cositoreală, s. f. (acțiunea de a cositori). adjectivcositor

cositór și costór n. (vsl. kositorŭ, kositerŭ, sîrb. kositar, -ter, bg. kositro, d. vgr. kassíteros, staniŭ, d. índicu kastira). Staniŭ. V. cadmiŭ. adjectivcositor

cositór¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre adjectivcositor

cositór² (staniu) s. n.; simb. Sn adjectivcositor

cositor n. metal albicios, mai vârtos si mai ușor ca plumbul, intră în compozițiunea bronzului. [Slav. KOSĬTORŬ]. adjectivcositor

COSITÓR¹ s. n. (Chim.) Staniu. – Din sl. kositerŭ. adjectivcositor

COSITÓR², -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. adjectivcositor

COSITÓR¹, s. n. Staniu. De s-ar sparge blidu-n fund, Doar aș scăpa de urît; Da blidu-i de cositor, Nu se sparge pînă mor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 167. adjectivcositor

COSITÓR², cositori, s. m. (Popular) Cosaș. Departe, înspre viile de la Bucium... lucea steaua unui foc de cositori. SADOVEANU, Z. C. 332. Cositorul sau cosașul începe a cosi sau a «trage cu coasa » pe partea dreaptă. PAMFILE, A. R. 153. Vro cincizeci de cositori, Patruzeci adunători, Să-mi cosească fin cu flori. TEODORESCU, P. P. 601. adjectivcositor

COSITÓR³, -OÁRE, cositori, -oare, adj. Care cosește. Mașină cositoare. adjectivcositor