reduceri si promotii 2018
Definitie cosi - ce inseamna cosi - Dex Online
Alege sensul dorit: cosi - verb cosi - verb tranzitiv

cosi definitie

coș s. n., pl. cóșuri substantiv masculin coș

coș interj. – Se aplică în timpul mulsului caprelor, pentru a le liniști. Origine incertă, probabil expresivă, cf. ceas, ciuș. Totuși, DAR se gîndește la fr. couche, germ. kusch, și Graur, BL, VI, 143, propune sb. koza „capră”. substantiv masculin coș

COȘ2, coșuri, s. n. Bubuliță purulentă care se formează pe față sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamații a glandelor sebacee. [Pl. și: (m.) coși] – Lat. cossus. substantiv masculin coș

coș (coși), s. m.s. m.1. Larvă de tăun. – 2. Bubuliță. Lat. cossus (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; REW 2278; DAR); cf. it. cosso, fr. cosson „gărgăriță.” Fonetismul se explică prin faptul că forma actuală este un sing. analogic pe baza pl. coși. De uz general, cu excepția Banatului (ALR, I, 25). – Der. coșos, adj. (plin de coșuri, bubos). substantiv masculin coș

coș, -uri, s.n. – 1. Construcție pentru depozitarea porumbului confecționat din nuiele împletite; coștei, hambar (ALR 1971: 402). 2. Cucui, umflătură (ALR 1969: 8). 3. Împletitură din nuiele pentru depozitat sau transportat obiecte. 4. Albie, covată. 5. Partea în care se toarnă grăunțele la măcinat. 6. Horn. 7. În expr. coș de oaie = oaie slabă: „Mărsu-mi-o hiru la Baie / C-am furat un coș de oaie” (Bârlea 1924: 260). – Din sl. koši „coș„. substantiv masculin coș

COȘ2, coșuri, s. n. Bubuliță purulentă care se formează pe față sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamații a glandelor sebacee. – [Pl. și: (m.) coși] – Lat. cossus. substantiv masculin coș

coși m. pl. bube (pe obraz). [Origină necunoscută]. verb coși

COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. verb coși

coșí (-șésc, -ít), vb.1. A umfla. – 2. A bășica. – 3. A face coșuri, bubulițe. – 4. A bate, a cîrpi, a lovi. – 5. A înșela. Sb., cr. košiti se „a se uza prin frecare”, cf. slov. košatiti se „a se umfla”, rut. košiti sja „a se umfla” (Cihac, II, 74; DAR). – Der. coșitură, s. f. (bășică). verb coși

coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă verb coși

coșì v. 1. a umfla: pieptul lui se coșește; 2. a burduși: îți vine să-i coșești în bătaie CR.; 3. a pișca: ne-au coșit țânțarii CR. [V. coși, bube]. verb coșì

COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. verb coși

COȘÍ, coșesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) 1. (În expr.) A coși în bătaie = a bate zdravăn, a snopi. Și asta în toate silele de cîte două, trei ori, de-ți vine cîteodată să-i coșești în bătaie, dac-ai sta să te potrivești lor. CREANGĂ, A. 39. 2. Refl. (Despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. I s-a fost coșit pielea de pe cap. SBIERA, P. 10. ◊ Refl. pas. I se coșesc spatele de lovituri. ȘEZ. I 272. verb coși

coșésc v. tr. (rus. kokósitĭ, id. Cp. și cu sîrb. kòšiti, a sfîșia). Bat răŭ, snopesc, burdușesc: l-a coșit în bătaĭe. Cĭupesc (pișc) tare: ne-aŭ coșit țînțariĭ. V. cĭomăgesc. verb coșesc

cos, cusút, a coáse v, tr. (lat. cónsuo, -súere, pop. coso, cósere, d. con-, la un loc, și súere, a coase; it. cucire, Neapole kósere, pv. sp. pg. coser, fr. coudre.Cos, coșĭ, coase; eĭ coase; să coasă. V. sulă, sutură). Unesc (bucățĭ de pînză, de pele [!]) pin [!] ajutoru aculuĭ cu ață saŭ al suleĭ. A coase la gherghef, a broda la gherghef. verb tranzitiv cos

cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă verb tranzitiv cosi

cosí v. 1. a tăia cu coasa: grânele se cosesc către sfârșitul lui Iulie; 2. fig. a face să piară, a nimici: cum vremea cu moartea cosește fără ’ncetare GR. AL.; 3. a-și jupui picioarele de umblet (despre cai). verb tranzitiv cosi

COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. verb tranzitiv cosi

COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut) A tăia cu coasa sau cu mașina de cosit, iarba, plantele de nutreț, cerealele. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii, N-am cosit din holda lor un pai. BENIUC, V. 9. Trudită, chinuită coasă, Vei mai cosi tu numai iarbă? GOGA, C. P. 23. Cînd mă sculai, îi zării pe tustrei cosind în fundul de la deal al poienii, moșneagul în frunte și băietanii după el. HOGAȘ, M. N. 70. Iarba pe tot șesul de cosit e gata. MACEDONSKI, 6. I 187. ◊ (Metaforic) dusei cu coasa-n luncă Și cosii jale adîncă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 222. ♦ F i g. A distruge, a nimici, a omorî. Deodată vîntul rece Fără vreme vă cosește. ALECSANDRI, P. A. 64. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc. ALEXANDRESCU, P. 38. 2. Refl. (Mai ales despre cai) A se lovi, în mers, cu un picior de celălalt (adesea rănindu-se). Calul din dreapta se cosește. ◊ (Despre părțile de jos ale pantalonilor) A se roade. Taie din turul pantalonilor ca să-i cîrpească pe unde se cosesc. DELAVRANCEA, H. T. 13. verb tranzitiv cosi

coáse (cós, cusút), vb.1. A fixa, a prinde părțile unei haine sau un nasture, cu ajutorul unui ac cu ață. – 2. A însăila. – 3. A broda. – 4. A înfige, a bate cuie. – 5. A înțepa. – Mr. cos, coasire, megl., istr. cos. Lat. pop. cosĕre, în locul clasicului consuĕre (Diez, Gramm., I, 33; Pușcariu 405; Candrea-Dens., 381; REW 2174; DAR); cf. vegl. koser, it. cucire (engad. kuzir), prov. cozer, fr. coudre, cat. cosir, sp., port. coser.Der. cusut, s. n. (acțiunea de a coase); cusătură (var. mr. cusutură), s. f. (cusut), care ar putea fi un reprezentant direct al lat. *consutūra (Pușcariu 460; DAR), cf. calabr. cusitura, fr. couture, sp., cat., port. costura; cusător, s. m. (ucenic de croitor); cusătoare (var. cusătoreasă),, s. f. (croitoreasă, lenjereasă; legătoreasă; mașină de legat cărți); cusătoriță, s. f. (croitoreasă); cusătorie, s. f. (croitorie; atelier de croitorie); descoase, vb. (a desface din cusături); cosoi, s. n. (Trans., legătură, fașă). verb tranzitiv coase

coase v. a prinde sau a legă cu un fir petrecut printr’un ac: a coase la gherghef (cu flori), a broda. [Lat. vulg. COSERE = clasic CONSUERE]. verb tranzitiv coase

coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút verb tranzitiv coase

COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). verb tranzitiv coase

COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde părțile unei haine, un petic, un nasture etc., trecînd un fir de ață prin stofă cu ajutorul unui ac. Cos un nasture la haină.Și cînd are ac și ață, coasă-ai dracului cojocul. COȘBUC, P. II 130. Măndița să deie seamă, Ea nu i-a cusut năframă. SEZ. I 47. (Poetic) Floricica, plecată subt lumina lămpii, pe o catifea viși­nie, își cosea pe dînsa gîndurile cu fire de aur. HOGAȘ, M. n. 48. ◊ E x p r. A coase petic de (sau la) petic = a fi strîngător, zgîrcit. Cusut cu ață albă v. ață. 2. A broda. Petrea... au găsit-o cosind la gherghef.. SBIERA, P. 23. Și să vezi cum coasă la gherghef, să te minunezi. ALECSANDRI, Ț. I 45. 3. A împreuna (cu un fir de mătase sau de intestin preparat anume și cu un ac special) marginile unei plăgi. 4. A fixa. Oamenii s-au grăbii să coase în cuie ca­pacul sicriului. SADOVEANU, B. 272. 5. F i g. A cerceta în mod amănunțit, a scruta. Cînd îs mulți, ei te bagă mai puțin în samă.. dar cînd îs puțini, împung, și te coasă cu ochii. SADOVEANU, B. 150. – Prez. ind. pers. 3 pl.: cos și coasă. verb tranzitiv coase

cosésc v. tr. (bg. kósĭy, cosesc, sîrb. kositi se, a se uza pin [!] frecare, rus. kositĭ, a cosi, a tăĭa de-a curmezișu). Taĭ cu coasa: a cosi ĭarba. Fig. Ĭ-a cosit moartea, ĭ-a secerat, ĭ-a răpit. V. refl. (neol. după fr. se faucher). A se meria, a se izbi picĭor peste picĭor în mers (vorbind de caiĭ răŭ conformațĭ): acest cal se cosește. verb tranzitiv cosesc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului cosi

cosi   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cosi cosire cosit cosind singular plural
cosind cosiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cosesc (să) cosesc coseam cosii cosisem
a II-a (tu) cosești (să) cosești coseai cosiși cosiseși
a III-a (el, ea) cosește (să) coseai cosea cosi cosise
plural I (noi) cosim (să) cosim coseam cosirăm cosiserăm
a II-a (voi) cosiți (să) cosiți coseați cosirăți cosiserăți
a III-a (ei, ele) cosesc (să) cosească coseau cosi cosiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z