corturar definitie

corturar, corturari s. m. țigan nomad, șătrar substantiv masculin și feminincorturar

corturár m. (d. cort, corturĭ). Trans. Care umblă cu cortu din loc în loc: Țiganĭ corturarĭ. substantiv masculin și feminincorturar

corturár, -i, s.m. – Țigan nomad: „Celuit-o, celuit / Un fecior de corturar / Pe o fată de domnar” (Bârlea 1924: 49). – Din cort + -urar. substantiv masculin și feminincorturar

corturár s. m., pl. corturári substantiv masculin și feminincorturar

CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. – Cort + suf. -ar substantiv masculin și feminincorturar

CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în mod obișnuit într-un cort; nomad. Varan, din corturar, devenise în cîteva veri om la rînd. CAMILAR, T. 30. substantiv masculin și feminincorturar

corturáră (rar) s. f., g.-d. art. corturárei; pl. corturáre substantiv masculin și feminincorturară