cortegiu definitie

CORTÉGIU s.n. Șir de oameni care însoțesc o ceremonie. ♦ (Fig.) Șir, înșirare. [Pron. -giu. / cf. fr. cortège, it. corteggio]. substantiv neutrucortegiu

cortégiu (cortégii), s. n. – Alai, convoi. – Var. cortej. It. corteggio (sec. XIX). – Var., din fr. cortège. substantiv neutrucortegiu

CORTÉGIU s. n. 1. șir de oameni care însoțesc o ceremonie, o personalitate marcantă; convoi, alai. 2. (fig.) șir, înșirare. (< it. corteggio, fr. cortège) substantiv neutrucortegiu

*cortégiŭ n. și (rar) -ej n., pl. urĭ (fr. cortège, d. it. corteggio, d. corte, curte). Convoĭ, suită, șir de persoane care întovărășesc pe cineva în semn de onoare: cortegiŭ funebru. Serie de lucrurĭ rele: cortegiŭ de nenorocirĭ. V. convoĭ, alaĭ. substantiv neutrucortegiŭ

cortégiu [giu pron. gyu] s. n., art. cortégiul; pl. cortégii, art. cortégiile (-gi-i-) substantiv neutrucortegiu

CORTÉGIU, cortegii, s. n. Șir de persoane care însoțesc o ceremonie, o personalitate etc.; convoi. ♦ Fig. Șir, înșirare. – Din it. corteggio, fr. cortège. substantiv neutrucortegiu

CORTÉGIU, cortegii, s. n. Șir de persoane care însoțesc în chip solemn o ceremonie. V. alai, suită, convoi. Merge-ncet cortegiu] funerar prin ploaie, Nimenea nu-l roagă să mai stea un pic. TOPÎRCEANU, P. O. 140. ◊ F i g. Șir, înșirare. Plăcută este tinerețea, cu cortegiul ei luminos și înflorit de cugetări înalte și iluziuni plăcute. GHICA, S. A. 43. Vulturii carpatici cu zborul îndrăzneț Făceau un cortegiu falnic eroului drumeț. ALEC­SANDRI, O. 208. substantiv neutrucortegiu