coronament definitie

CORONAMÉNT s.n. 1. Ornament care încunună un edificiu, o poartă etc. 2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin etc., alcătuită de obicei din piatră cu forme geometrice regulate. 3. Totalitatea coroanelor arborilor care iau parte la alcătuirea unei păduri. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. couronnement]. substantiv neutrucoronament

CORONAMÉNT s. n. 1. ornament care încunună o mobilă, o poartă etc. 2. partea superioară a unui edificiu sau monument sculptural, a unui chei, dig, zid de sprijin, baraj etc., din piatră cu forme geometrice regulate. 3. totalitatea coroanelor arborilor care alcătuiesc o pădure. (< fr. couronnement) substantiv neutrucoronament

*coronamént n., pl. e (lat. coronamentum, fr. couronement). Partea de sus a uneĭ case, a uneĭ coloane, a unuĭ dulap ornat ș. a. substantiv neutrucoronament

coronamént s. n., pl. coronaménte substantiv neutrucoronament

coronament n. ornament de arhitectură care termină un edificiu: granit pentru coronament de cheiuri. substantiv neutrucoronament

CORONAMÉNT, coronamente, s. n. Ornament care încunună o poartă, o clădire etc. substantiv neutrucoronament

CORONAMÉNT, coronamente, s. n. 1. Ornament terminal situat la partea superioară a unei clădiri, a unei porți etc. 2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin, executată, de obicei, din piatră fățuită. 3. Coroană (5). – Din fr. couronnement (după coroană). substantiv neutrucoronament