cornuréle s. n. pl. substantiv neutrucornurele
CORNURÉLE s. n. pl. Colțișoare, unghiulețe. – Cornuri (pl. lui corn1) + suf. -ele. substantiv neutrucornurele
CORNURÉLE s. n. pl. Colțișoare, unghiulețe. Ț-oi scrie, maică, carte. în tuspatru cornurele Scriu cu lacrimile mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 295. substantiv neutrucornurele
cornurele substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | cornurele | cornurelele |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | cornurele | cornurelelor |
plural | — | — |