1) cor n., pl. urĭ (rus. korĭ). Mold. Pojar, iler, un fel de vărsat ușor caracterizat pin [!] niște bubulițe roșiĭ pe pele [!]: ĭ-a murit o fată de cor (Sov. 227). – În nord corĭ, fals scris coriŭ. substantiv masculincor
coriu | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | coriu | coriul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | coriu | coriului |
plural | — | — |