corespondență definitie

CORESPONDÉNȚĂ s.f. I. 1. Schimb de scrisori (între două sau mai multe persoane). ♦ Totalitatea scrisorilor pe care și le-au scris două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o țară etc. făcută de corespondentul unui ziar. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; concordanță, armonie. 2. (Mat.) Relație care există între perechile formate din elemente aparținând la două mulțimi când acestea sunt reprezentate una pe alta. 3. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = concordanța timpurilor. ♦ Paralelism între fapte din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiași idiom. [Var. corespondință s.f. / cf. fr. correspondance, it. corrispondenza]. substantiv feminin corespondență

*corespondénță f., pl. e (d. corespondent; fr. correspondance). Schimb de scrisorĭ, comunicațiune, relațiunĭ: corespondența între doĭ oamenĭ, între state. Scrisorĭ și alte lucrurĭ scrise, trimese [!] orĭ primite pin [!] poștă: îmĭ citesc corespondența, acest scriitor a lăsat o însemnată corespondență. Conformitate, potriveală: perfecta corespondență a tuturor părților corpuluĭ, a gîndurilor noastre. – Maĭ vechĭ coreșpondénție și răspundénție; în Let. 2, 252 și 3, 257 respundénție (după pol. korespondencya). substantiv feminin corespondență

corespondénță s. f., g.-d. art. corespondénței; pl. corespondénțe substantiv feminin corespondență

CORESPONDÉNȚĂ s. f. I. 1. schimb de scrisori între persoane, instituții etc.; totalitatea acestor scrisori. ◊ conținutul unei scrisori. 2. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o țară etc. făcută de corespondentul unui ziar. II. 1. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părți ale unui întreg; concordanță, armonie. 2. (mat.) relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă. 3. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiași idiom. ♦ ă timpurilor = concordanța timpurilor. (< fr. correspondance) substantiv feminin corespondență

corespondență f. 1. schimb regulat de scrisori și scrisorile înseși: citesc ^corespondența sa; 2. raport de afaceri comerciale; 3. conformitate de idei, de sentimente. substantiv feminin corespondență

CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau cu mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (înv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance. substantiv feminin corespondență

CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. (Con­struit adesea cu « a avea », « a fi în », « a ține », « a în­treține », « a purta », « a face ») Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. Caragiale avea o întinsă corespondență cu prietenii săi: Bălcescu era in cores­pondență cu Ion Ghica.Purtam și corespondență. în scrisorile de afaceri găseam mai întotdeauna și un adaus ◊ scris» de Adela. IBRĂILEANU, A. 22. ◊ A (sau a-și) face corespondența = a scrie scrisori. ♦ Învățămînt prin corespondență - sistem de învățămînt fără frecvență, dar bazat pe programul normal de studii și de examene, elevii primind în scris îndrumările profesorilor și trimițînd tot în scris temele pentru a fi corectate. ♦ Totalitatea scri­sorilor schimbate între două persoane. Corespondența lui Ion Ghica cu Vasile Alecsandri. ♦ Conținutul unei scrisori. Secretul corespondenței este garantat de lege. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar. Am citit în « Scînteia » o corespondență din Brăila. II. Raport, legătură între lucruri, fenomene, aspecte, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. Forma de cunoaștere în imagini a lumii ne demonstrează... acea corespondență... intre faptul particular ca obiect de cunoaștere și reflectarea sa subiectivă în conștiința omului. V. ROM. decembrie 1950, 191. ◊ Corespondența timpurilor = raportul dintre timpul verbului unei propoziții subordonate și timpul verbului din pro­poziția regentă. – Variantă: (învechit) corespondínță (NEGRUZZI, S. I 99) s. f. substantiv feminin corespondență

CORESPONDÉNT, -Ă s.m. și f. 1. Colaborator extern la un ziar, care trimite corespondență cu caracter informativ din locul în care se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia în fața școlii. 3. (Rar) Cel care poartă corespondență cu cineva. // adj. Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice, care are aceleași obligații și se bucură de aceleași drepturi ca un membru activ, cu excepția dreptului de vot. [Cf. fr. correspondant, it. corrispondente]. substantiv masculin și feminin corespondent

CORESPONDÉNT, -Ă adj. Care corespunde, corespunzător. ◊ (Geom.) Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealăturate, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte, unul dintre unghiuri fiind în interiorul dreptelor și altul în afara lor. [Cf. fr. correspondant]. substantiv masculin și feminin corespondent

*corespondént, -ă adj. (mlat. correspóndens, -éntis, fr. correspondant). Care corespunde, care are relațiune cu altu: unghĭurĭ, ideĭ corespondente. Acela, aceĭa cu care eștĭ în relațiunĭ de afacerĭ. Persoană care are însărcinarea de a veghea asupra unuĭ copil departe de familia luĭ și a îngriji de el. substantiv masculin și feminin corespondent

CORESPONDÉNT, -Ă I. s. m. f. 1. colaborator extern al unui ziar care trimite corespondență cu caracter informativ din locul în care se află. 2. persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestora față de școală. 3. cel care poartă corespondență cu cineva. II. adj. care corespunde, corespunzător. ♦ membru ~ = membru al unei academii sau al altei instituții științifice, care are aceleași obligații și se bucură de aceleași drepturi ca un membru activ, cu excepția dreptului la vot; unghiuri ĕ = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealăturate, formate de aceeași parte a unei secante care intersectează două drepte, un unghi fiind în interiorul dreptelor și altul în afara lor. ◊ (s. n.) echivalent, în cadrul frazei, al unei părți de propoziție. (< fr. correspondant) substantiv masculin și feminin corespondent

corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte substantiv masculin și feminin corespondent

corespondent a. care e în corelațiune cu alte lucruri. ║ m. 1. persoană cu care stăm în corespondență: corespondentul unui ziar; 2. persoană însărcinată a îngriji de trebuințele unui tânăr, depărtat de familia sa. substantiv masculin și feminin corespondent

CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. substantiv masculin și feminin corespondent

CORESPONDÉNT1, -Ă, corespondenți, -te, adj. (În expr.) Membru corespondent = membru al unei instituții științifice sau al unei academii, care are aceleași obligații și se bucură de aceleași drepturi ca și un membru activ, cu excepția dreptului de vot. substantiv masculin și feminin corespondent

CORESPONDÉNT2, -Ă, corespondenți, -te, adj. (În e x p r.) Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealăturate între ele, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte, unul din unghiuri fiind în interiorul dreptelor și altul în afara lor. substantiv masculin și feminin corespondent

CORESPONDÉNT3, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care colaborează la un ziar, trimițînd cores­pondență cu conținut informativ din locul în care se află. [Conducerea ziarului] a prezentat în fața corespondenților o dare de seamă despre legăturile redacției cu corespondenții. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2703. Potrivit învățăturii leninist- staliniste și experienței glorioase a presei sovietice, presa din țara noastră își întărește tot mai mult legăturile cu masele, acordă o atenție din ce în ce mai mare creșterii numă­rului de corespondenți muncitori și țărani. CONTEMPO­RANUL, S. II, 1953, nr. 34-37 1/6. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență, de la care primește scrisori. substantiv masculin și feminin corespondent

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului corespondență

corespondență   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular corespondență corespondența
plural corespondențe corespondențele
genitiv-dativ singular corespondențe corespondenței
plural corespondențe corespondențelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z