cordon definitie

CORDÓN s.n. I. 1. Cingătoare (de pânză, de piele etc.), centură, curea. 2. Conductor electric de liță (răsucită), izolat și strâns într-un înveliș protector. 3. Corp fibros. ♦ Structură anatomică cilindrică lungă. 4. Cordon litoral = formă de relief din zona țărmurilor joase, rezultând din acumularea aluviunilor aduse de valuri și de curenți marini, care separă un golf de mare; perisip. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. II. Șir de posturi militare care efectuează serviciul de pază; linie, șir de soldați care păstrează ordinea în anumite situații. ◊ Cordon sanitar = totalitatea măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară bântuită de o contagiune; (concr.) patrulă, formație militară care asigură această izolare. [Pl. -oane, var. cordun s.n. / < fr. cordon, cf. it. cordone]. substantiv neutru cordon

*cordón, n., pl. oane (fr. cordon, dim. d. corde, funie). Panglică lată la unele ordine (decorațiunĭ). Șir de posturĭ militare. V. cordun și barabaftă. substantiv neutru cordon

cordón s. n., pl. cordoáne substantiv neutru cordon

cordón (cordoáne), s. n.1. Cingătoare, centură, curea. – 2. Legare, strîngere cu șireturi. – 3. Nume pe care țăranii moldoveni îl dădeau provinciei Bucovina, după ocuparea acesteia de către austrieci (1775). – Var. cordun(ă). Mr. curdone. Fr. cordon (sec. XVIII), în parte prin intermediul germ. Kordon, cf. rus. kordon. În mr., din it. cordone, cf. ngr. ϰορδόνι, tc. kordun.Der. cordonaș, s. m. (grănicer, poliția de frontieră fiind creată în 1814). substantiv neutru cordon

cordún n., pl. urĭ și e (rus. rut. kordón, pop. -ún, pol. kordon, d. fr. cordon. V. cordon). Cordon, șir de posturĭ militare (ca la hotare). Gherită soldățească. Numele popular al Bucovineĭ (despărțită de Moldova pintr´un [!] cordon de la 1775 pînă la 1918). – Și cordună, pl. e, cordon militar (Munt. vest). – La Beld. (2286, 2770 și 3107) Cordon, Bucovina. substantiv neutru cordun

CORDÓN, cordoane, s. n. I. 1. Cingătoare (de panglică, de piele, de șnur etc.); centură, curea. Se încinge cu un cordon. Își strînge cordonul în jurul taliei. ◊ (Învechit) Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care atîrnau altădată anumite decorații mari; gradul cel mai înalt al unei decorații. Trifon primi cordonul și Tullie-o moșie. NEGRUZZI, S. II 185. ♦ (Med.) Cordon ombilical v. ombilical. 2. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, izolate între ele și strînse într-un înveliș protector, servind în telefonie. II. 1. Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați, care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. Un cordonaici între teatru și berărie. Un cordoncolea, mai sus de Cîmpineanu. PAS, Z. IV 77. Îl transportară repede prin mijlocul cordonului de soldați. SAHIA, N. 84. ◊ Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bîntuie o boală molipsitoare; patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare; fig. nume dat grupului de state imperialiste care au încercat, în perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial, să izoleze Uniunea Sovietică. Vreme îndelungată, țara noastră a fost folosită de imperialiști drept parte integrantă a «cordo­nului sanitar» în jurul Uniunii Sovietice. GHEORGHIU-DEJ, ART. Cuv. 140. 2. (Învechit) Frontieră, graniță. – Variantă: (II, învechit și regional) cordún, cordunuri, s. n. substantiv neutru cordon

CORDÓN s. n. I. 1. cingătoare (de stofă, de piele etc.) 2. conductor electric de liță, izolat și strâns într-un înveliș protector. 3. corp fibros. ◊ structură anatomică cilindrică lungă. 4. ~ litoral = fâșie îngustă de uscat rezultată din acumularea aluviunilor aduse de valuri și de curenții marini, care separă marea de un golf sau de o lagună; perisip. 5. margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. 6. (arhit.) mulură orizontală pe un perete. II șir de posturi militare de pază; șir de soldați care păstrează ordinea în anumite poziții. ♦ ~ sanitar = totalitatea măsurilor de izolare la care este supusă o zonă bântuită de o contagiune; formație militară care asigură această izolare. (< fr. cordon) substantiv neutru cordon

cordon n. 1. panglică lată a unor ordine de cavalerie: marele cordon al Coroanei României; 2. șir de posturi garnisite cu trupe; cordon sanitar, linie de trupe stabilită spre a opri comunicațiunea cu o țară bântuită de o boală epidemică. substantiv neutru cordon

CORDÓN, cordoane, s. n. I. 1. Cingătoare (de material plastic, de panglică, de pânză, de piele etc.); centură, curea. ♦ Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decorații înalte; gradul cel mai înalt al unei decorații. 2. (Geogr.; în sintagma) Cordon litoral = fâșie de uscat care desparte o lagună sau un liman de mare; săgeată litorală, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosit în telefonie. 4. (Anat.; în sintagma) Cordon ombilical = ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. II. 1. Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bântuie o boală molipsitoare; (concr.) patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare. 2. (Înv.) Frontieră, graniță. – Din fr. cordon. substantiv neutru cordon

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cordon

cordon   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cordon cordonul
plural cordoane cordoanele
genitiv-dativ singular cordon cordonului
plural cordoane cordoanelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z