cordár n., pl. e (d. coardă). Mold. La vioară, bucata de lemn de care-s legate coardele jos. Firiz, feresteu [!] mic și lat compus numaĭ din lamă (pînză) și un mănunchĭ de lemn. substantiv neutrucordar
cordar n. Mold. ferestrăul dogarilor. [V. coardă]. substantiv neutrucordar
CORDÁR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda fierăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar. substantiv neutrucordar
CORDÁR, cordare, s. n. 1. Placă de lemn sau de abanos, aplicată la vioară sau la cobză, de care sînt legate coardele. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda ferăstrău- Iui pentru a se întinde pînza; încordător, sucitor. substantiv neutrucordar
cordar substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | cordar | cordarul |
plural | cordare | cordarele | |
genitiv-dativ | singular | cordar | cordarului |
plural | cordare | cordarelor |