Alege sensul dorit: corci - substantiv masculin corci - verb

corci definitie

córci (-oárce), adj.1. Bastard. – 2. Metis. – 3. Degenerat. Origine incertă. Se consideră în general că provine din mag. korcs (Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 88); ar putea fi însă der. al vb. următor, iar acesta pare o deformație de la a cruci „a încrucișa”. – Der. corci (var. curci), vb. (a încrucișa, a amesteca două rase sau specii diferite; a altera, a face să degenereze); corcioman, adj. (metis, corcit); corcitură (var. curcitură), s. f. (corcit; bastard). substantiv masculin corci

córci (-iuri), s. n. – (Bucov., Maram.) Desiș, tufiș, hățiș. Rut. korč (Tiktin). substantiv masculin corci

1) corcĭ adj. m., pl. tot așa (ung. korcs, corcit, încrucișat, d. lat. crux, crucis, cruce. V. cruce). Mold. Corcit: canar corcĭ cu scatiŭ. substantiv masculin corcĭ

2) corcĭ n., pl. urĭ (rut. korċ). Nord. Tufă, tufiș. substantiv masculin corcĭ

córci1, -uri, s.n. – Tufă (Bud 1908): „Sub cel corci de păducel / Șede-un hireș pribegel” (Papahagi, 259). – Din ucr. korč (Titkin cf. DER). substantiv masculin corci

corci1 (corcitură) (reg.) s. m., pl. corci substantiv masculin corci

corcí2, corcesc, vb. refl. – (despre plante sau animale) A se amesteca, a se încrucișa: „Corcitoriul o corcit, / Diochitoriu o diochet” (Bilțiu 1990: 287). Atestat doar în Maramureș și Bucovina. – Din corci „corcitură” (< magh. korcs). substantiv masculin corci

corcí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcésc, imperf. 3 sg. corceá; conj. prez. 3 să corceáscă substantiv masculin corci

corcì v. 1. a împerechia animale de soiuri diferite, a amesteca prin împerechere rasele (ex. o cățea cu un ogar, cu un prepelicar, cu un copoiu); 2. fig. a degenera. [V. corciu]. substantiv masculin corcì

CORCI1, corci, s. m. (Reg.) Corcitură. – Din magh. korcs. substantiv masculin corci

CORCÍ2, corcesc, vb. IV. Refl. (Despre plante sau animale din specii ori rase diferite) A se încrucișa, a se amesteca (dând naștere la hibrizi nevaloroși). – Din corci1. substantiv masculin corci

CORCI1, corci, s. m. (Regional) Corcitură. Cîinele meu se vede că-i corci de lup. CONTEMPORANUL, VIIII 2. substantiv masculin corci

CORCÍ2, corcesc, vb. IV. Refl. (Despre două plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se ames­teca. substantiv masculin corci

corcésc v. tr. (d. corcĭ). Împărechez [!] ființe de rase diferite: din corcirea ĭepeĭ cu măgaru ĭese catîru. Fig. Fac să degenereze: a corci limba strămoșească. V. refl. Mă amestec, vorbind de rase. Fig. Degenerez: limba s´a corcit. – În vest curcesc (VR. 1928, 9, 217), în nord corchezesc și corchizesc (cp. cu ung. korcsosítni, korcsosodni). substantiv masculin corcesc

1) corcĭ adj. m., pl. tot așa (ung. korcs, corcit, încrucișat, d. lat. crux, crucis, cruce. V. cruce). Mold. Corcit: canar corcĭ cu scatiŭ. verb corcĭ

2) corcĭ n., pl. urĭ (rut. korċ). Nord. Tufă, tufiș. verb corcĭ

córci (-oárce), adj.1. Bastard. – 2. Metis. – 3. Degenerat. Origine incertă. Se consideră în general că provine din mag. korcs (Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 88); ar putea fi însă der. al vb. următor, iar acesta pare o deformație de la a cruci „a încrucișa”. – Der. corci (var. curci), vb. (a încrucișa, a amesteca două rase sau specii diferite; a altera, a face să degenereze); corcioman, adj. (metis, corcit); corcitură (var. curcitură), s. f. (corcit; bastard). verb corci

córci (-iuri), s. n. – (Bucov., Maram.) Desiș, tufiș, hățiș. Rut. korč (Tiktin). verb corci

corcì v. 1. a împerechia animale de soiuri diferite, a amesteca prin împerechere rasele (ex. o cățea cu un ogar, cu un prepelicar, cu un copoiu); 2. fig. a degenera. [V. corciu]. verb corcì

corcésc v. tr. (d. corcĭ). Împărechez [!] ființe de rase diferite: din corcirea ĭepeĭ cu măgaru ĭese catîru. Fig. Fac să degenereze: a corci limba strămoșească. V. refl. Mă amestec, vorbind de rase. Fig. Degenerez: limba s´a corcit. – În vest curcesc (VR. 1928, 9, 217), în nord corchezesc și corchizesc (cp. cu ung. korcsosítni, korcsosodni). verb corcesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului corci

corci   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular corci corcind
plural corcește corcești
genitiv-dativ singular corcire corcesc
plural corcit corcește
corci   substantiv masculin infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) corci corcire corcit corcind singular plural
corcind corciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) corcesc (să) corcesc corceam corcii corcisem
a II-a (tu) corcești (să) corcești corceai corciși corciseși
a III-a (el, ea) corcește (să) corceai corcea corci corcise
plural I (noi) corcim (să) corcim corceam corcirăm corciserăm
a II-a (voi) corciți (să) corciți corceați corcirăți corciserăți
a III-a (ei, ele) corcesc (să) corcească corceau corci corciseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z