copoi definitie

copói (copói), s. m. – 1. Cîine polițist, cîine de vînătoare. – 2. Polițist, spion. – Var. copou, capău, căpău. Mag. kopó (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 112). Forma primitivă este copou, de la al cărui pl. s-a format un nou sing. (cf. Byck-Graur 22). – Der. căpaucă (var. capaucă, copaucă, copoaică), s. f. (cățea de vînătoare); copoiesc, adj. (propiu copoilor); copoiește, adv. (în felul copoilor). Din rom. provine bg. kopoi (Capidan, Raporturile, 216). substantiv masculin copoi

copoi, copoi s. m. polițist substantiv masculin copoi

copóĭ m. V. copoŭ. substantiv masculin copoĭ

copói s. m., pl. copói, art. copóii substantiv masculin copoi

copóŭ m. (ung. kopó, de unde și ceh. kopoy, rut. kapúy). Est. Cîne care adulmecă vînatu în pădure, îl scornește și-l alungă chefnind pînă-l aduce spre vînător. – Fig. Polițist ager. – În nord capăŭ; în sud copoĭ, pl. tot așa (de unde bg. kopóĭ). V. ogar și prepelicar. substantiv masculin copoŭ

COPÓI, copoi, s. m. 1. Câine de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău. ♦ Câine polițist folosit la urmărit. 2. (Arg.) Nume dat agenților de poliție. – Cf. magh. kopó. substantiv masculin copoi

COPÓI, copoi, s. m. 1. Cîine de vînătoare care are simțul. mirosului foarte dezvoltat. V. ogar, p r e p e l i c a r. Atuncea prezida Copoi și sentințe fără apel el da. ALEXANDRESCU, P. 151. Pe cerb că-ntîlnea, Arcul că-ntindea... Copoi c-asmuțea Și mi-l săgeta. TEODO­RESCU, P. P. 66. ♦ Cîine polițist folosit la urmăriri. 2. Nume disprețuitor dat agenților de poliție din regimul burghezo-moșieresc. A început prefectura să trimită copoii după el. PAS, Z. II 79. – Variante: (regional) capău (NEGRUZZI, S. I 106), căpău (BUDAI-DELEANU, Ț. 306) s. m. substantiv masculin copoi

copoiu m. 1. câine mare de vânat care descopere și sgornește fiara; 2. fig. agent de poliție foarte îndemânatec. [Ung. KOPO]. substantiv masculin copoiu