copleșire definitie

copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă verb tranzitivcopleși

copleșí (copleșésc, – ít), vb. – 1. A împovăra, a covîrși, a năpădi. – 2. A apăsa, a oprima, a sufoca. Creație expresivă, care pare a se baza pe aceeași rădăcină imitativă ca pleoști „a zdrobi”; pentru valoarea expresivă a lui co-, cf. cofleși, comînji, cotropi. S-a propus ca etimon un lat. *complexare sau *complexire (Tiktin; Candrea-Dens., 391; REW 2102), care nu pare posibil, cf. Graur, BL, V, 94 și Rosetti, I, 160. Cuvînt obscur, după Philippide, II, 708, sau poate legat de alb. kaplis „a bruma”, după Cihac, II, 716 și Scriban. – Der. copleșeală, s. f. (apărare); copleșitor, adj. (apăsător). verb tranzitivcopleși

copleșì v. 1. a acoperi peste tot cu apă, a înneca; 2. a apăsa tare în jos, a strivi sub greutate sau mulțime: somnul l’a copleșit. [Albanez KAPLIS]. verb tranzitivcopleșì

COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. verb tranzitivcopleși

COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. 1. (Subiectul este un abstract; cu privire la oameni) A năpădi, a birui, a doborî. Aceeași și iar aceeași atmosferă mă copleșea de întristare în casa noastră. SADOVEANU, N. F. 46. Citi tristețea de pe chipul tovarășului său și-l copleși și pe el. SAHIA, N. 32. Se scuza că așa plînge mereu și nu se poate stăpîni de cînd au copleșit-o nevoile de nici noaptea nu mai are odihnă. REBREANU, R. I 103. Somnul îl copleși și căzu ca un mort. ISPIRESCU, L. 82. ◊ (Despre ființe) A în­conjura din toate părțile, a cuprinde. Turcii, sub vestitul Murat al II-lea, copleșiseră Orientul. BĂLCESCU, O. I 45. Nu știi, maică, ce-am pățit! Ori că Tudor mi-a sosit, Ori că hoți ne-a copleșit, Că în beci m-a-mpiedicat Trupul unui om culcat! TEODORESCU, P. P. 674. ◊ (Despre plante) Buruienile au copleșit răsadurile. 2. A emoționa (peste măsură). Aveau prea multe de spus, evenimentul îi copleșea. CAMIL PETRESCU, N. 165. verb tranzitivcopleși

copleșésc v. tr. (d. o-pleșesc orĭ var. din cofleșesc? Cp. și cu alb. Gheg kaplis, dobor). Întrec, dobor, răpun, covîrșesc, înving pin [!] număr, volum orĭ greutate: la Valea Albă Moldoveniĭ n´aŭ fost învinșĭ, ci copleșițĭ de mulțimea Turcilor. verb tranzitivcopleșesc