copleșitor definitie

copleșitór (co-ple-) adj. m., pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre adjectiv copleșitor

COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor. adjectiv copleșitor

COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. Sare la ușă cu o copleșitoare bucurie. CAMIL PETRESCU, T. II 80. ◊ (Poetic) Cocostîrcii... rămaseră nemișcați, parcă ascultînd inima copleșitoare a naturii. CAMILAR, TEM. 88. adjectiv copleșitor

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului copleșitor

copleșitor   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular copleșitor copleșitorul copleșitoare copleșitoarea
plural copleșitori copleșitorii copleșitoare copleșitoarele
genitiv-dativ singular copleșitor copleșitorului copleșitoare copleșitoarei
plural copleșitori copleșitorilor copleșitoare copleșitoarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z