copilandru definitie

copilándru m.. (d. copil). Fam. Copil maĭ mare, băĭetan aproape flăcăŭ. substantiv masculincopilandru

copilándru s. m., art. copilándrul; pl. copilándri, art. copilándrii substantiv masculincopilandru

copilandru m. copil mare (până la 20 de ani). substantiv masculincopilandru

COPILÁNDRU, copilandri, s. m. Băiat în perioada de trecere de la copilărie la adolescență. – Copil1 + suf. -andru. substantiv masculincopilandru

COPILÁNDRU, copilandri, s. m. Băiat în perioada de trecere de la copilărie la adolescență (cam între 12 și 16 ani). A clătit din cap cu îndoială și a privit lung la copi­landru. SADOVEANU, M. C. 23. Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă. IOSIF, V. 85. Spuse că n-a văzut om de cînd era copilandru. ISPIRESCU, L. 101. ◊ Fig. (Ad­jectival) Naiv, nepriceput, neștiutor. Alți surugii, tot atît de copilandri... spărgeau întunerecul cu hăirile lor. MACEDONSKI, O. III 19. substantiv masculincopilandru

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicopilandru

copilandru  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular copilandru copilandrul
plural copilandri copilandrii
genitiv-dativ singular copilandru copilandrului
plural copilandri copilandrilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z