copaci definitie

copác și (maĭ rar) copacĭ m., pl. cĭ (alb. kopač, buturugă. D. rom. vine ung. kopács, tufă. Sing. rom. s´a format din pl., ca și la papuc). Arbore, plantă mare cu ramurĭ lemnoase (ca stejaru). S´a suit scroafa´n copac, s´a boĭerit ghĭorlanu, a scos coarne, face lux. substantiv masculin copac

COPÁC, copaci, s. m. Plantă cu trunchiul lemnos și înalt, ale cărei crengi se ramifică la o distanță oarecare de sol, formând o coroană; arbore, pom. [Var.: (reg.) copáci s. m.] – Cf. alb. kopač. substantiv masculin copac

copác (copáci), s. m. – Arbore. – Var. (înv.) copaci. Mr., megl. cupaci, istr. copaț „desiș, hățiș”. Origine îndoielnică. Probabil în legătură cu cuvintele următoare, și cu sl. kopati, kopajǫ, „a excava, a goli”, cf. bg. kopačĭ „genist”, calabr. copano „trunchi de copac gol pe dinăuntru”. În acest caz, forma primitivă ar fi copaci, forma actuală fiind un sing. analogic; primul sens a fost probabil acela de „trunchi”, ca în alb. kopač sau în calabr. Este poate vorba de radicalul lui kopati, cu suf. de folosire sau aptitudine -aci, ca în trăgaci, stîngaci, cîrmaci, etc., iar sensul său ar fi acela de „trunchi gol pe dinăuntru” sau de „trunchi de scobit, de făcut albii”. Pentru relația semantică între noțiunea de „trunchi” și de „golit”, cf. și cele două sensuri ale sp. tueco. În general se consideră că rom. este împrumut din alb. (Cihac, II, 716; Meyer 198; Philippide, II, 708; Pascu, II, 219; DAR); însă această soluție este evident insuficientă. Alții se gîndesc la o rădăcină autohtonă (Miklosich, Slaw. Elem., 10). – Der. copăcel, s. m. (arbust; balsamină, Impatiens balsamine); copăcărie, s. f. (arboret, crîng). Din rom. provin rut. kopač (Capidan, Raporturile, 526), mag. kopacs „tufiș” (Candrea, Elemente, 406; Edelspacher 17) și probabil alb. substantiv masculin copac

copác s. m., pl. copáci substantiv masculin copac

copác și (maĭ rar) copacĭ m., pl. cĭ (alb. kopač, buturugă. D. rom. vine ung. kopács, tufă. Sing. rom. s´a format din pl., ca și la papuc). Arbore, plantă mare cu ramurĭ lemnoase (ca stejaru). S´a suit scroafa´n copac, s´a boĭerit ghĭorlanu, a scos coarne, face lux. substantiv masculin copac

COPÁC, copaci, s. m. Plantă cu trunchiul lemnos și înalt, ale cărei crengi se ramifică la o distanță oarecare de sol, formând o coroană; arbore, pom. [Var.: (reg.) copáci s. m.] – Cf. alb. kopač. substantiv masculin copac

COPÁC, copaci, s. m. Plantă vivace cu trunchiul lemnos și înalt, ale cărei crengi se ramifică la o distanță oarecare de sol, formînd o coroană; arbore. În vremea aceasta, zăvoiul prinse a se îndesi; pe ici, pe colo, se ridicau copaci groși și voinici. SADOVEANU, O. I 62. Copacii înmuguriți parcă lăcrămau de bucurie. BUJOR, S. 111. Cum ajunge în pădure, chitește lin copac care era mai mare și trage cărui lîngă el. CREANGĂ, P. 46. Din inima lui simte un copac cum că răsare, Care crește într-o clipă ca în veacuri, mereu crește, Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se Lățește. EMINESCU, O. I 142. ◊ (Poetic) Copacii somnoroși ne cheamă, S-acopsre iubirea noastră Sub parfumata lor maramă. VLAHUȚĂ, O. A. I 75. – Variantă: (regional) copáci (EMINESCU, N. 51, HASDEU, R. V. 45, RUSSO, O. 31) s. m. substantiv masculin copac

COPÁCI s. m. v. copac. substantiv masculin copaci

COPÁCI s. m. v. copac. substantiv masculin copaci

copaciu m. arbore (care nu dă roade). [Albanez KOPAČ, buștean]. substantiv masculin copaciu

a nu vedea pădurea din cauza / din pricina copacilor expr. a da o importanță exagerată detaliilor în detrimentul ansamblului. substantiv masculin anuvedeapădureadincauza