coordonare definitie

COORDONÁRE s.f. 1. Acțiunea de a coordona. 2. Raport între două sau mai multe propoziții sau părți de propoziție, legate între ele astfel încât una să nu depindă sintactic de cealaltă sau de celelalte; raport între mai multe noțiuni de aceeași specie subordonate aceleiași noțiuni. [Var. coordinare s.f. / < coordona]. substantiv feminincoordonare

COORDONÁRE s. f. 1. acțiunea de a coordona. 2. raport, relație într-un enunț între două sau mai multe propoziții ori părți de propoziție pe același plan gramatical, nedependente una de cealaltă. ◊ raport între mai multe noțiuni de același fel, subordonate aceleiași noțiuni. (< coordona) substantiv feminincoordonare

coordonáre s. f., g.-d. art. coordonắrii; pl. coordonắri substantiv feminincoordonare

COORDONÁRE, coordonări, s. f. 1. Acțiunea de a coordona și rezultatul ei. 2. Relație stabilită, în cadrul unui enunț, între cuvinte, construcții și propoziții care stau pe același plan, fără ca unul dintre elemente să depindă din punct de vedere gramatical de celălalt. – V. coordona. substantiv feminincoordonare

COORDONÁRE, coordonări, s. f. 1. Acțiunea de a coordona; punerea de acord a părților unui tot. Îndrumarea și coordonarea lucrărilor de recoltare, însămînțare și ogorîre... cade în sarcina Ministerului Agri­culturii. REZ. HOT. I 269. 2. Raport între două sau mai multe propoziții legate între ele fără ca una să depindă din punct de vedere sintactic de cealaltă sau celelalte. substantiv feminincoordonare

*coordinațiúne f. (lat. coordinatio. V. subord-). Acțiunea de a coordona: leziunile creĭeruluĭ mic împedecă [!], în general, coordinațiunea mișcărilor voluntare. Lucru coordonat: îndemanatică [!] coordinațiune. – Și -áție și -áre. substantiv feminincoordinațiune