convoi definitie

CONVÓI s.n. Șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Șir de persoane care merg într-o anumită direcție, pe un anumit drum etc.; coloană. [Pl. -oaie, -oiuri. / < it. convoglio, fr. convoi]. substantiv neutruconvoi

convói (-oáie), s. n.1. Grup, șir de vehicule. – 2. Mulțime, coloană, cortegiu. Fr. convoi, cu pronunțarea it. convoglio, cf. rus. konvoi. substantiv neutruconvoi

CONVÓI s. n. șir de vehicule sau de oameni care se deplasează într-o anumită direcție; coloană; (spec.) cortegiu (funerar). ◊ formație de vase care navighează sub protecția unei escorte. (< fr. convoi) substantiv neutruconvoi

*convóĭ n., pl. ĭurĭ și oaĭe (fr. convoi, d. convoyer, a escorta, lat. pop. conviare, d. con, împreună, și via, cale; rus. konvói). Șir, cortegiŭ: convoĭ funebru, convoĭ de care, de oamenĭ, de corăbiĭ, de căruțe, de proviziunĭ, de munițiunĭ ș.a. substantiv neutruconvoĭ

convói s. n., pl. convoáie substantiv neutruconvoi

CONVÓI, convoaie, s. n. Grup, șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Mulțime (încolonată) care merge în aceeași direcție (și cu același scop); coloană; spec. cortegiu. [Pl. și: convoiuri] – Din fr. convoi. Cf. rus. konvoi, it. convoglio. substantiv neutruconvoi

CONVÓI, convoaie, s. n. 1. Grup, șir de vehicule (mașini, care, trăsuri, nave etc.) alcătuit mai ales pentru a transporta materiale, trupe etc. Într-o duminică, pe valea Arieșului, coboară dinspre Albac convoaie de sănii încărcate cu scînduri. BOGZA, Ț. 40. Pîndeam să nu lăsăm să intre nici convoiuri și ajutoare, nici să iasă vreun turc din cetate. GHICA, S. 14. Un convoi foarte bogat în bani și bucate trecea din Constantinopol în Ungaria. BĂLCESCU, O. II 67. ♦ Șir întîmplător de vehicule. Pe lîngă mașină treceau scîrțîind, în pasul adormit al cailor, convoaiele de căruțe. DUMITRIU, N. 270. Se uitau la convoaiele nesfîrșite de trăsuri și cupeuri. PAS, Z. 1 237. 2. Grup, șir de persoane care merg în aceeași direcție, cu același scop. V. cortegiu. Calea Apia, cu aleea ei nesfîrșită de chiparoși și monumente funerare, părea un lung convoi de pelerini ce se îndrepta spre Roma. ANGHEL- IOSIF, C. L. 10. Convoiul [de recruți] pleca pe răcoare, la asfințitul soarelui. BUJOR, S. 39. Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormîntare. EMINESCU, O. I 134. ◊ (Poetic) Ieșiți din gropi adinei și reci, convoi de umbre sfinte... Slăvire vouă, comunarzi, și slavă zilei cele Cînd praf voi ați făcut verigi și lanțurile grele. TOMA, C. V. 37. – Pl. și: convoiuri (CAMILAR, N. I 89, SADOVEANU,VI 97). substantiv neutruconvoi

convoiu n. 1. reunire de care de transport sau de vite de samar: convoiu de proviziuni. 2. cantitate de muniții ce se transportă într’o tabără sau într’un oraș împresurat; 3. șir de vagoane trase de aceeaș locomotivă și formând un tren: 4. cortej ce însoțește pe un mort: palid convoiu, pierdut, uitat, coloană funerară AL. (= fr. convoi). substantiv neutruconvoiu

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiconvoi

convoi  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular convoi convoiul
plural convoiuri convoiurile
genitiv-dativ singular convoi convoiului
plural convoiuri convoiurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z