convenție definitie

CONVÉNȚIE s.f. 1. Înțelegere, învoială. ♦ Acord, pact între două sau mai multe state, instituții etc. privind probleme cu caracter economic, juridic, tehnic, militar etc. ♦ (Arte) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Gen. -iei, var. convențiune (1) s.f. [în DN]. / cf. fr. convention, lat. conventio]. substantiv feminin convenție

CONVÉNȚIE s. f. 1. înțelegere, acord, pact între state, instituții etc. *contract. *denumire dată unor tratate internaționale. 2. (lit., arte) acceptare tacită a unor procedee, forme sau idei. 3. (pl.) deprindere stabilită prin tradiție. 4. adunare legislativă a Franței între 1792 și 1794. 5. congres al unui partid, al unei grupări politice, reunit în vederea desemnării candidatului la președinție, stabilirii platformei-program etc. (< fr. convention, lat. conventio) substantiv feminin convenție

convénție (-ți-e) s. f., art. convénția (-ți-a), g.-d. art. convénției; pl. convénții, art. convénțiile (-ți-i-) substantiv feminin convenție

CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convențiúne s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis. substantiv feminin convenție

CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere între două sau mai multe state cu privire la anumite probleme sau obiective de realizat. Republica Populară Română <3 semnat o convenție comercială cu Republica Populară Ungară. ▭ Diplomaticul romînesc va cuprinde deosebite acte cruficiale au­tentice... tratate, convenții și alte scrieri cu interes istoric. BĂLCESCU, O. 1 54. ♦ înțelegere între instituții privitoare la anumite probleme sau obiective comune. Convenție pentru livrare de materiale. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane asupra unui lucru; învoială. Socoți c-ai descoperit aici convenție cu bandiții? SADOVEANU, P. M. 118. Cerînd actul convenției... îl rupse. NEGRUZZI, S. II 146. 2. (Numai la pl.) Deprinderi păstrate prin tradiție. Strîmtorat în convențiile teatrale, în monologuri... [Caragiale] varsă toate observațiile atît de fine, atît de exacte, în paranteze. GHEREA, ST. CR. 358. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) convențiune (GHEREA, ST. CR. II 248, GHICA, S. 226) s. f. substantiv feminin convenție

convenți(un)e f. 1. învoială între două sau mai multe persoane; 2. pact între două State: convențiune de comerț; 3. clauzele, condițiunile unui act. V. Nume proprii. substantiv feminin convențiune

*convențiúne f. (lat. convéntio, -ónis. V. in-vențiune). Acord, pact, învoĭală: convențiune socială (mic tractat [!]). De convențiune, convențional: limbaj de convențiune. – Și -énție. substantiv feminin convențiune