conul definitie

CON-¹ Element de compunere însemnând „împreună cu”, care servește la formarea unor substantive (conșcolar, coreferent), a unor verbe (conlocui, conviețui etc.) sau a unor adjective (conațional). [Var.: co-] – Din fr. co(n)- (lat. cum-). substantiv neutrucon

CON- Element prim de compunere savantă care are semnificația „împreună cu”. [Var. co-, com-. / < fr. co(n)-, lat. con – cu]. substantiv neutrucon

CON¹-/CO-/COM- pref. „împreună (cu)”, „spre ceva”, „alături”. (<fr. co/n, m/-, cf. lat. com < cum = cu) substantiv neutrucon

CON³ prep. (muz.) „cu”. (<it. con) substantiv neutrucon

CON¹-/CO-/COM- pref. „împreună (cu)”, „spre ceva”, „alături”. (<fr. co/n, m/-, cf. lat. com < cum = cu) substantiv neutrucon

CON², conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică cât un munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône. substantiv neutrucon

CON s.n. 1. Corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghi în jurul uneia dintre catetele sale; (p. ext.) obiect cu o astfel de formă; Con vulcanic = partea exterioară în formă de con (1), a unui vulcan; con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 2. Fructul coniferelor. [Pl. -nuri. / < lat. conus, gr. konos, cf. fr. cône]. substantiv neutrucon

CON² s. n. 1. corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul uneia dintre catetele sale; obiect cu o astfel de formă. ◊ ~ vulcanic = partea exterioară, în formă de con, a unui vulcan; ~ de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 2. fructul coniferelor. (<fr. cône, lat. conus) substantiv neutrucon

con s. n., pl. cónuri substantiv neutrucon

*1) con n., pl. urĭ (vgr. kônos, con, cucuruz, fruct de brad). Geom. Figură produsă de o linie dreaptă care, fiind fixă la un capăt, descrie cu cel-lalt capăt un cerc saŭ și o elipsă. Bot. Cucuruz de brad. substantiv neutrucon

con n. 1. Geom. corp solid cu baza circulară și țuguiat la capăt; 2. Zool. un fel de scoici. substantiv neutrucon

CON², conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică de dimensiunea unui munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône. substantiv neutrucon

CON¹ – (Uneori în forma co-) Element de compunere însemnînd «împreună cu», care servește la formarea unor substantive ca: conlocuitor, conșcolar, coproprietar etc. și a unor verbe ca: conlocui, conviețui etc. – Variantă: co-. substantiv neutrucon

CON², conuri, s. n. 1. Corp format prin rotirea unui triunghi dreptunghi în jurul uneia din catete; p. ext. orice obiect cu o astfel de formă. Trei impresionante conuri... se desprind din masa celorlalți munți și se ridică spre cer. BOGZA, C. O. 160. Trunchi de con v. trunchi. Con de lumină = mănunchi de raze care pleacă -dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. Conul de lumină al reflectorului. □ Con de dejecție v. dejecție. 2. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși. Con de brad. substantiv neutrucon

CON-¹ Element de compunere însemnând „împreună cu”, care servește la formarea unor substantive (conșcolar, coreferent), a unor verbe (conlocui, conviețui) sau a unor adjective (conațional). [Var.: co-] – Din fr. co(n)-. substantiv neutrucon-

CON BRÍO loc.adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu strălucire. [< it. con brio]. substantiv neutruconbrio

CON BRÍO loc. adv. (Muz.; indică modul de execuție) Cu vervă, cu însuflețire. – Loc. it. substantiv neutruconbrio

CON BRÍO loc. adv. (muz.) cu vervă, cu însuflețire. (<it. con brio) substantiv neutruconbrio

CON MÓTO loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu multă mișcare. [< it. con moto]. substantiv neutruconmoto

CON MÓTO loc. adv. (muz.) cu multă mișcare. (< it. con moto) substantiv neutruconmoto

con brío (it.) loc. adv. substantiv neutruconbrio

con móto (indicație muzicală) (it.) loc. adv. substantiv neutruconmoto

CON BRÍO loc. adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu vervă, cu însuflețire. – Loc. it. substantiv neutruconbrio

CON FUOCO loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu înfocare, înflăcărat. [< it. con fuoco]. substantiv neutruconfuoco

CON ÁNIMA loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu însuflețire. [< it. con anima]. substantiv neutruconanima

CON ÁNIMA loc. adv. (muz.) cu însuflețire; animat. (<it. con anima) substantiv neutruconanima

CON FUÓCO loc. adv. (muz.) cu înfocare, înflăcărat. (< it. con fuoco) substantiv neutruconfuoco

con fuóco (muz.) (it.) (fuo-) loc. adv. substantiv neutruconfuoco

CON AFFÉTTO loc. adv. (muz.) cu simțire; afectuos. (<it. con affetto) substantiv neutruconaffetto