contrazicere definitie

credit rapid online ifn

CONTRAZÍCERE s.f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție; dezacord. [< contrazice]. substantiv feminincontrazicere

*contrazícere f. Acțiunea de a saŭ de a te contrazice. Spirit de contrazicere, care contrazice (combate) tot. Fără contrazicere (după fr. sans contredit), sigur, fără să se poată spune ceva contrar. substantiv feminincontrazicere

credit rapid online ifn

contrazícere s. f., g.-d. art. contrazícerii; pl. contrazíceri substantiv feminincontrazicere

contrazicere f. 1. contradicțiune; 2. răspuns juridic la declarațiunile părții adverse: fără contrazicere, fără a se putea zice încontra, sigur. substantiv feminincontrazicere

CONTRAZÍCERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. – V. contrazice. substantiv feminincontrazicere

CONTRAZICÉRE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. Îi venea parcă s-o ieie drept o smintită și se temea s-o irite prin contraziceri. SLAVICI, O. I 387. Mai sînt și alte contraziceri în amîndouă articolele. GHEREA, ST. CR. II 72. substantiv feminincontrazicere

*contrazíc, -zís, a -zíce v. tr. (contra și zic, după fr. contredire). Spun ceva contra celor spuse de altu. V. refl. Spun saŭ fac ceva contrar celor spuse orĭ făcute de mine în ainte [!]. verb tranzitivcontrazic

contrazice v. 1. a zice contrarul; 2. a fi în contrazicere cu sine însuș. verb tranzitivcontrazice

contrazíce (-c, -ís), vb. – A susține contrariul, a nega. Tradus din fr. contredire și conjugat ca a zice.Der. contrazicere (var. contradicție), s. f.; contradictor (var. contradictoriu, contrazicător), adj. verb tranzitivcontrazice

CONTRAZÍCE vb. I. tr. 1. a susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. II. refl. 1. a fi în dezacord cu sine însuși. 2. (despre susținătorii unor afirmații etc.) a fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ◊ (despre idei, afirmații, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele. (după fr. contredire, lat. contradicere) verb tranzitivcontrazice

CONTRAZÍCE vb. III. 1. tr. A susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. 3. refl. A fi în dezacord cu tine însuți. 4. refl. (Despre susținătorii unor afirmații etc.) A fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmații, mărturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazíc. / < contra- + zice, după lat. contradicere]. verb tranzitivcontrazice

contrazíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrazíc, 1 pl. contrazícem, 2 pl. contrazíceți, perf. s. 3 sg. contrazíse, imper. 2 sg. contrazí, neg. nu contrazíce; ger. contrazicấnd; part. contrazís verb tranzitivcontrazice

CONTRAZÍCE, contrazíc, vb. III. 1. Tranz. A susține contrariul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra1- + zice (după fr. contredire). verb tranzitivcontrazice

CONTRAZÍCE, contrazíc, vb. III. 1. Tranz. (De obicei cu privire la persoane) A susține contrarul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. V. obiecta, combate. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte sau să-l contrazică. BART, E. 325. 2. T r a n z. A dezminți, a nu se potrivi, a fi în deza­cord, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva. Ceea ce, în adevăr, trebuie să cerem e ca acele întîmplări să fie posibile, să nu contrazică caracterul personajelor și să fie necesare pentru dramă. GHEREA, ST. CR. II 255. 3. R e f l. A spune ceva necorespunzător celor afir­mate înainte de tine însuți, a fi în dezacord cu tine însuți. Adela avea dreptate. Mă contraziceam. IBRĂILEANU, A 30. 4. Refl. reciproc. (Despre susținătorii unor opinii, afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord. Cronicarii se contrazic asupra desfășurării acestui eveniment. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A se ciocni, a nu se potrivi. Depozițiile martorilor se contra­ziceau. verb tranzitivcontrazice

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicontrazicere

contrazicere  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular contrazicere contrazicerea
plural contraziceri contrazicerile
genitiv-dativ singular contraziceri contrazicerii
plural contraziceri contrazicerilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z