contrast definitie

CONTRÁST s.n. 1. Opoziție, deosebire izbitoare între două sau mai multe lucruri, situații, calități etc. ♦ Diferența dintre densitățile extreme ale unei imagini fotografice. ♦ Efect artistic obținut de un scriitor, de un pictor etc. prin opoziția ritmului, a ideilor, a culorilor etc. 2. (Lit.) Gen de poezie lirică medievală în care este folosit efectul artistic al opozițiilor de ritm, de idei etc. [Pl. -te, var. (2) contrasto s.n. / < fr. contraste, cf. it. contrasto]. substantiv neutru contrast

CONTRÁST s. n. 1. deosebire izbitoare între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2. diferență între densitățile extreme ale unei imagini fotografice. ◊ efect artistic obținut de un scriitor, pictor etc. prin opoziția ritmului, a ideilor, culorilor. 3. gen de poezie lirică medievală în care era folosit efectul artistic al opozițiilor de ritm, de idei etc. (< fr. contraste) substantiv neutru contrast

contrást s. n., pl. contráste substantiv neutru contrast

contrast n. 1. opozițiune între două sau mai multe lucruri dintre cari unul face să reiasă pe celalt: contrastul caracterelor; 2. efect produs de un artist sau scriitor prin mijlocul opozițiunilor. substantiv neutru contrast

*contrást n., pl. e (fr. contraste, d. it. contrasto). Opozițiune de sentimente, de efecte care se ivesc împreună: contrastu a doŭă caractere, contrastu umbreĭ și a luminiĭ într´un tabloŭ. substantiv neutru contrast

CONTRÁST, contraste, s. n. 1. Opoziție puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2. Diferența dintre înnegrirea maximă și cea minimă a unei imagini fotografice. ◊ Contrastul imaginii = mărime caracteristică pentru variația strălucirii locale în cuprinsul unei imagini de pe ecranul tubului cinescop, în televiziune. – Din fr. contraste. substantiv neutru contrast

CONTRÁST, contraste, s. n. (Adesea urmat de deter­minări introduse prin prep. « între », « dintre ») Opoziție între două sau mai multe lucruri, situații, calități, acțiuni. Efectul comic rezultă din contrastul dintre pretenții, ori dintre aparențele voite și fapte. IBRĂILEANU, S. 271. În « Năpasta » e un contrast între caracterul rău și trium­fător al Ancei și caracterul mai blînd al lui Dragomir. GHEREA, ST. CR. II 275. Tu atît de negru, el atît de alb; era un contrast de minune. NEGRUZZI, S. I 40. ◊ L o c. adv. În contrast cu... = în opoziție cu... Cizelată și fină, această cupă [a florii de nufăr] are, în contrast pic­tural cu tava verde pe cate stă așezată, o culoare galbenă. BOGZA, C. O. 158. substantiv neutru contrast

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului contrast

contrast   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular contrast contrastul
plural contraste contrastele
genitiv-dativ singular contrast contrastului
plural contraste contrastelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z