contractare definitie
- Vezi aici mai multe sinonimecontractare
- Vezi aici mai multe rimecontractare
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuco
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cucon
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuare
CONTRACTÁRE1 s.f. Acțiunea de a contracta1 [în DN]. ♦ Formă de achiziționare bazată pe contracte. [< contracta1 – în DN]. substantiv feminincontractare
CONTRACTÁRE2 s.f. Acțiunea de a (se) contracta2 [în DN] și rezultatul ei; contracție. [< contracta2 – în DN]. substantiv feminincontractare
contractáre s. f., g.-d. art. contractắrii; pl. contractắri substantiv feminincontractare
CONTRACTÁRE, contractări, s. f. Acțiunea de a (se) contracta și rezultatul ei. – V. contracta. substantiv feminincontractare
CONTRACTÁRE2, contractări, s. f. Acțiunea de a (se) contracta2. 1. Contracție (1). Contractarea mușchilor. 2. Contracție (2). substantiv feminincontractare
CONTRACTÁRE1, contractări, s. f. 1. Acțiunea de a contracta1; încheiere a unui contract, preluare a unei obligații, a unui angajament; (în special) încheiere a unui contract între stat și țăranii muncitori, privind schimbul între produsele agricole și produsele industriale. Trebuie folosită larg cooperația de consum, metoda contractării și alte forme de legături comerciale între oraș și sat verificate în practică. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 82. Dacă săptămîna aceasta [tractoriștii] vor înfrînge împotrivirea tuturor pămînturilor ce le mai rămăseseră aicea, la Plopșor, vor realiza peste jumătate din contractări. MIHALE, O. 197. 2. Faptul de a lua bani cu împrumut cu îndeplinirea formelor legale. [Adunarea generală] aprobă contractările de împrumuturi, contractele de valorificare a produselor, contractele de asigurări și altele. STAT. GOSP. AGR. 42. substantiv feminincontractare
CONTRACTÁ1 vb. I. tr. 1. A încheia un contract, o convenție juridică. 2. A lua asupră-și; a se îndatora la... ◊ A contracta o datorie = a se împrumuta. 3. A se îmbolnăvi de..., a lua (o boală). [< fr. contracter, cf. lat. contrahere, contractus]. verb tranzitivcontracta
CONTRACTÁ2 vb. I. 1. tr., refl. (Despre mușchi) A (se) strânge, a (se) zgârci. 2. refl. (Despre metale și alte materiale) A-și micșora dimensiunile. [P.i. 3 -tă. / < fr. contracter, cf. lat. contrahere, contractus – a strânge]. verb tranzitivcontracta
contractá1 (a ~) (a încheia un contract, a-și asuma, a se molipsi) vb., ind. prez. 3 contracteáză verb tranzitivcontracta
contractá2 (a ~) (a micșora, a strânge) vb., ind. prez. 3 contráctă verb tranzitivcontracta
CONTRACTÁ vb. I. tr. 1. a încheia un contract. 2. a lua asupra sa o obligație. ♦ a ~ o datorie = a se împrumuta. 3. a se îmbolnăvi de... II. tr., refl. (despre mușchi) a (se) strânge, a (se) zgârci. II. refl. (despre corpuri) a-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. (< fr. contracter, lat. contrahere) verb tranzitivcontracta
CONTRACTÁ2, pers. 3 contráctă, vb. I. Refl. 1. (Despre mușchi, p. ext. despre organe și corpul omenesc) A se strînge, a se micșora; a se zgîrci. Mușchii brațului se contractă. ◊ Tranz. Pe față i se citește... o senzație de dezgust care-i contractă tot corpul. CAMIL PETRESCU, T. II 575. 2. (Despre metale) A-și micșora dimensiunile (sub acțiunea frigului). Șinele drumului de fier se contractă în timpul iernii. – Prez. ind. pers. 3 și: contractează (HOGAȘ, H. 90). verb tranzitivcontracta
contractà v. 1. a face un contract sau convențiune cu cineva: a contracta o alianță; 2. a fi atins de o boală, a-și însuși apucăturile (mai ales rele), a face datorii; 3. a strânge cu putere: a contracta mușchii; 4. a micșora volumul cu apropierea părților: frigul contractează, căldura dilată; 5. a reuni două vocale sau două silabe spre a forma una singură: nu ai se contractă în n’ai. verb tranzitivcontractà
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare. verb tranzitivcontracta
CONTRACTÁ1, contractez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o îndatorire, la o obligație) A lua asupră-și, a se îndatora la... A contracta un împrumut. ▭ Nu socotești că ar fi potrivit să-ți. întorc măcar o parte din datoriile pe care le-cm contractai față de domnia-ta? SADOVEANU, Z. C, 273. Am contractat o obligație. C. PETRESCU, î. II 105. ◊ (Cu privire la obiceiuri, la legături sentimentale etc.) Trebuia să tăinuiască... legătura pe care o contractase. PAS, Z. I 94. Iorgu... scandalizează pe toți invitații lui Enache. prin franțuzismul său, contractat la Sadagura. IBRĂILEANU, SP. CR. 119. 2. A se îmbolnăvi de... A contractat o gripă. verb tranzitivcontracta
*contractéz v. tr. (fr. contracter, a face contract [d. lat. contractus, contract], și a micșora, a contrage, a strînge, a lua [un obiceĭ, o boală], d. lat. contractus, contras, contráhere, a contrage). Mă învoĭesc, convin: a contracta o alianță. Micșorez: frigu contractează corpurile. Fig. Ĭaŭ cu timpu: a contracta un obiceĭ. A contracta o boală, a lua o boală, a te îmbolnăvi. A contracta o datorie, a face o datorie, a te îndatora. verb tranzitivcontractez
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicontractare
| contractare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | contractare | contractarea |
| plural | contractări | contractările | |
| genitiv-dativ | singular | contractări | contractării |
| plural | contractări | contractărilor | |