contract definitie

CONTRÁCT s.n. 1. Convenție (scrisă) prin care două sau mai multe părți se obligă reciproc la ceva. ◊ Contract de muncă = înțelegere potrivit căreia cineva se obligă să presteze o anumită muncă în schimbul unei retribuții; contract colectiv (de muncă) = convenție scrisă încheiată de o instituție sau de o întreprindere cu muncitorii și funcționarii repectivi, reprezentați prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealistă potrivit căreia statul ar fi apărut ca urmare a unei convenții prin care oamenii renunțau de bunăvoie la drepturile lor „naturale” în folosul unui organ suprem, care se obliga să le apere viața, securitatea și proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat]. substantiv neutru contract

*contráct n., pl. e (lat. contractus, fr. contrat). Învoĭală, convențiune. Hîrtia pe care e scrisă această învoĭală. Contract de căsătorie, convențiune care regulează raporturile de interes între soțĭ. – Pop. condrat (ngr. kondráton, scris kontr-, d. it. contratto). substantiv neutru contract

contráct s. n., pl. contrácte substantiv neutru contract

contráct (contrácte), s. n. – Acord încheiat între două sau mai multe persoane. Lat. contractus (sec. XVIII), sau din fr. contrat, cu influența lui act.Der. contractual, adj., din fr.; contracta, vb. din fr. contracter; contractant, s. m., din fr.; contracciu, s. m. (concesionar), probabil prin intermediul tc. kontrato, cu suf. -çi; contractil, adj. (contractabil); contracțiune, s. f. (contractare); contractură, s. f. (contractare). substantiv neutru contract

contract n. 1. convențiune între două sau mai multe persoane; 2. actul scris ce constată această convențiune: contract de vânzare, de căsătorie. substantiv neutru contract

CONTRÁCT s. n. 1. convenție, înțelegere scrisă prin care două sau mai multe părți se obligă reciproc la ceva. ♦ ~ de muncă = contract potrivit căruia cineva se obligă să presteze o anumită muncă în schimbul unei retribuții; ~ colectiv de muncă = contract încheiat de o instituție sau întreprindere cu muncitorii și funcționații respectivi, reprezentați prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract între două întreprinderi prin care o parte se obligă să livreze anumite produse, să presteze un serviciu sau să execute o lucrare, iar cealaltă să plătească prețul mărfii sau al lucrării, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ŭlui social = teorie raționalistă potrivit căreia statul ar fi apărut ca urmare a unei convenții între oameni. 3. (bridge) număr de levate la care s-a angajat un jucător. (< lat. contractus, fr. contrat) substantiv neutru contract

CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi și obligații; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊ Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. ◊ (Fil.) Contract social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși, între indivizi și suveran, între individ și comunitate. – Din fr. contrat, lat. contractus. substantiv neutru contract

CONTRÁCT, contracte, s. n. Convenție, de obicei scrisă, încheiată între două părți cu scopul de a stabili ansamblul de obligații reciproce ale acestora, valabile într-un termen limitat. Oricine deține un imobil fără contract de închiriere sau fără chirie, va plăti, în contul chiriei, impozitul prevăzut. B. O. 1953. 2. Facem con­tract... se aliază două puteri... voi ne dați brazdă mai adîncă-noi vă vom da pine mai multă și mai bună. CAMILAR, TEM. 293. Domnu Iorgu Vasiliu trimite după Bogza și Cuțui, ca să vie să facă contract pentru brînză. SADOVEANU, B. 221. ◊ Contract de muncă = înțelegere scrisă sau verbală, potrivii căreia un angajat se obligă să presteze o anumită muncă, în schimbul unei remune­rații. Dreptul de organizare al muncitorilor fusese desființat. Contractul de muncă-anulat. PAS, Z. IV 170. Contract colectiv (de muncă) = convenție scrisă, încheiată de o instituție sau o întreprindere cu muncitorii și funcțio­narii respectivi, reprezentați prin comitetul sindical. Contractul colectiv este o puternică armă mobilizatoare și organizatoare a muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor și funcționarilor în lupta pentru îndeplinirea și depășirea planului de stat. REZ. HOT. I 203. Contractul colectiv, care îmbină interesele statului privind dezvoltarea econo­miei socialiste cu apărarea intereselor și cu grija pentru ridicarea continuă a nivelului de trai al celor ce muncesc, se dovedește a fi, an de an, un factor tot mai puternic de antrenare a muncitorilor și tehnicienilor în lupta pentru plan, pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și de trai. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2707. Contract bilateral v. bila­teral. substantiv neutru contract

*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ substantiv neutru contract-tip

contractá1 (a ~) (a încheia un contract, a-și asuma, a se molipsi) vb., ind. prez. 3 contracteáză verb tranzitiv contracta

CONTRACTÁ1 vb. I. tr. 1. A încheia un contract, o convenție juridică. 2. A lua asupră-și; a se îndatora la... ◊ A contracta o datorie = a se împrumuta. 3. A se îmbolnăvi de..., a lua (o boală). [< fr. contracter, cf. lat. contrahere, contractus]. verb tranzitiv contracta

contractá2 (a ~) (a micșora, a strânge) vb., ind. prez. 3 contráctă verb tranzitiv contracta

CONTRACTÁ2 vb. I. 1. tr., refl. (Despre mușchi) A (se) strânge, a (se) zgârci. 2. refl. (Despre metale și alte materiale) A-și micșora dimensiunile. [P.i. 3 -tă. / < fr. contracter, cf. lat. contrahere, contractus – a strânge]. verb tranzitiv contracta

CONTRACTÁ vb. I. tr. 1. a încheia un contract. 2. a lua asupra sa o obligație. ♦ a ~ o datorie = a se împrumuta. 3. a se îmbolnăvi de... II. tr., refl. (despre mușchi) a (se) strânge, a (se) zgârci. II. refl. (despre corpuri) a-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. (< fr. contracter, lat. contrahere) verb tranzitiv contracta

CONTRACTÁ2, pers. 3 contráctă, vb. I. Refl. 1. (Despre mușchi, p. ext. despre organe și corpul ome­nesc) A se strînge, a se micșora; a se zgîrci. Mușchii brațului se contractă. ◊ Tranz. Pe față i se citește... o senzație de dezgust care-i contractă tot corpul. CAMIL PETRESCU, T. II 575. 2. (Despre metale) A-și micșora dimensiunile (sub acțiunea frigului). Șinele drumului de fier se contractă în timpul iernii.Prez. ind. pers. 3 și: contractează (HOGAȘ, H. 90). verb tranzitiv contracta

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului contract

contract   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular contract contractul
plural contracte contractele
genitiv-dativ singular contract contractului
plural contracte contractelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z