contor definitie

CONTÓR s.n. Aparat care înregistrează cantitatea de apă, de energie electrică etc. consumată într-un anumit interval de timp. [Pl. -oare (s.m.) -ori. / < fr. compteur]. substantiv neutrucontor

CONTÓR s. n. denumire dată unor aparate ori instrumente care măsoară, prin însumare sau înregistrare, elemente, operații sau semnale de aceeași natură. ◊ aparat care înregistrează consumul de apă, de gaze, de energie electrică etc. ♦ ~ de particule = detector de particule emise de un corp radioactiv. (după fr. compteur, germ. Kontor) substantiv neutrucontor

*contór n., pl. oare (fr. compteur, d. compter, a număra. V. cont). Aparat de măsurat distanțele, apa, gazu consumat ș. a. – Curat rom. măsurător, numărător. substantiv neutrucontor

CONTÓR, contoare, s. n. Aparat de măsurat cantitatea consumată de apă, de energie electrică, de gaze etc. într-un anumit timp; ceas (3). – Din fr. comptoir, germ. Kontor. substantiv neutrucontor

CONTÓR, contoare, s. n. Aparat de măsurat canti­tatea de apă, de energie electrică, de gaze etc. transmisă consumatorilor prin conducte. Au scos siguranțele la contor! răcniră cei care fuseseră lăsați în întuneric. PAS, Z. IV 255. substantiv neutrucontor

a face contorul expr. (d. homosexuali) a avea un contact sexual. substantiv neutruafacecontorul